Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liniștea tristă din Liverpool. Cum a arătat Anfield în ziua în care trebuia să sărbătorească titlul

Sebastian Ujica

Publicat 23/03/2020 la 11:23 GMT+2

Sâmbătă trebuia să fie marea zi pentru Liverpool, cea în care reușea să oprescă cei 30 de ani fără titlu câștigat. La 2 zile distanță, atmosfera din preajma arenei Anfield e dezolantă.

Steward Liverpool-Anfield -Premier league 2014 - Getty Images

Credit imagine: Getty Images

21 martie, Anfield. Meci cu Crystal Palace în care o victorie aducea titlul de campioană, primul după 30 de ani. După 22 de victorii consecutive în campionat pe propriul teren, Liverpool era mare favorită să își asigure matematic trofeul și să declanșeze nebunia în oraș.
Așa putea să fie. În schimb, sezonul a fost suspendat până pe 30 aprilie iar FC Liverpool rămâne la 2 victorii de titlul mult visat. Iar atmosfera din oraș nu este una de sărbătoare, ci de teamă, lumea fiind precaută în fața amenințării reprezentată de coronvirus.
Jurnalistul Dominic King de la Daily Mail s-a deplasat spre Anfield sâmbătă când ar fi trebuit să aibă loc momentul mult așteptat. În schimb, imaginea este dezolantă: doar câteva autobuze și multă liniște, întreruptă doar de zgomotul ocazional al unui mașini cu înghețată.

Liniștea de pe Anfield

Doar o brutărie locală, Homebaked, este deschisă. "COVID-19 era ultimul lucru de care avea nevoie un oraș atât de puternic lovit de austeritate" spune un bărbat care s-a deplasat din casă pentru a merge să cumpere o plăcintă ce poartă numele "Shankly". Bărbatul, pe numele lui Paul Amann, e fondatorul unui grup al fanilor lui Liverpool. Faptul că fanii nu pot sărbători în acest moment titlul afectează pe toată lumea.
"Este o tristețe imensă. Lovește toate comunitățile și impactul pe care îl are absența partidelor este imensă. Cum ar fi fost într-o zi normală?" mai spune Amann. Homebaked, de exemplu, vinde într-o zi de meci 700 de plăcinte și oferă 700 de mini-plăcinte către club pentru servire. Fără fotbal, aceste lucruri nu se întâmplă. "Au fost 2 săptămâni înspăimântătoare. Meciul cu Crystal Palace putea să fie cel mai mare pe care l-am avut vreodată. Speram să dăm și o petrecere pentru membri" povestește casiera de la Homebaked, Sally-Anne.
Pe lângă stadion e puțină lume, lucru care nu se întâmplă niciodată, chiar și când echipa nu joacă. Sunt doar 6 oameni de la securitate la lucru. Parmilla Ghanasekaran, o femeie născută în Malaezia care trăiește în New York, a venit la Liverpool dintr-un motiv special. "Tatăl meu a murit în luna ianuarie și am plănuit să venim la meciul cu Crystal Palace în memoria lui. Am fost norocoși să cumpărăm bilete. După ce partida a fost amânată, am primit înapoi suma achitată pe biletele la stadion, însă nu am putut să primim banii înapoi de la hotel. Așa că ce puteam să facem? Am venit aici. Suntem mari fani Liverpool și vrem să sprijinim orașul în orice mod putem. Este ciudat să fiu aici. Realizezi în aceste momente cum reușește sportul să unească oamenii și familiile. Ne aduce pe toți împreună. Nu știu când mă voi putea întoarce la New York. Nu știu dacă voi mai avea ocazia să vin la un alt meci aici. Dar mă bucur că am venit acum".
Un alt cuplu a oprit la Anfield în drumul spre familie. Au dorit să vadă noua statuie comemorativă a lui Bob Paisley. "Am vorbit despre ziua aceasta și mereu existau speranțe că va fi cea în care vom deveni campioni. Avem familia în oraș și am decis să venim oricum. Este ceva la Anfield care te atrage. Este atât de liniște acum. Îți poți imagina cum ar fi în circumstanțe normale, cu muzica și zgomotul, dar este ceva terapeutic la această liniște. Cine știe când va reîncepe? Ne-au făcut să așteptăm pentru titlu, dar putem să mai așteptăm puțin. Sunt sigur" spun Sean și Lynne Fenton.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo