Trupa lui Jurgen Klopp este din ce în ce mai aproape de primul titlu de campioană în Anglia, după o pauză de 30 de ani. După 26 de etape, Liverpool este lider în Premier League, cu un avans uriaș, de 25 de puncte, față de urmăritoarea Manchester City.
Grație golului reușit de Sadio Mane pe terenul lui Norwich, "cormoranii" au bifat a 25-a victorie din acest sezon și al 43-lea meci în care nu pierd în campionat. Potrivit statisticilor realizate de Squawka Football, Liverpool a urcat pe locul 2 într-un clasament special, care măsoară seriile de invincibilitate ale cluburilor din Premier League.
Premier League
Liverpool va demara lucrările pentru creșterea capacității stadionului! Care e costul operațiunii
ACUM O ORĂ
Echipa lui Jurgen Klopp a întrecut-o în această ierarhie pe Nottingham Forest, care reușea 42 de meciuri în 1978, pe vremea când competiția se numea First Division. Arsenal este în continuare lider în clasamentul echipelor invincibile, cu o serie de 49 de partide reușită în sezonul 2003/2004, când "tunarii" câștigau trofeul cu Arsene Wenger pe bancă.
https://i.eurosport.com/2020/02/05/2769637.jpg

Mane a reușit golul 100 în Premier League

Pe Carrow Road, Liverpool a dominat la capitolul statisticilor, însă diferența dintre cele două echipe nu a fost foarte evidentă pe teren. 16 șuturi spre poartă, dintre care 6 cadrate, au avut jucătorii lui Jurgen Klopp, însă unul singur l-a învins pe goalkeeper-ul lui Norwich.
Sadio Mane, revenit după accidentare și introdus în minutul 60, a reușit golul victoriei pentru "cormorani" în minutul 78. Senegalezul a preluat acrobatic pasa lungă trimisă de Jordan Henderson și a finalizat cu un șut la colțul scurt. A fost al 13-lea gol reușit de Sadio Mane în sezonul curent de Premier League și al 100-lea reușit, per total, în campionatul Angliei.
De-a lungul perioadei petrecute în Premier League, Sadio Mane a înscris 75 de goluri pentru Liverpool și 25 pentru Southampton, fosta sa echipă.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Liverpool are viitorul asigurat! Un puști de 16 ani, integralist pentru "cormorani" în Cupa Ligii
ACUM 4 ORE
Premier League
Dezastru pentru Rafa Benitez: mai mult de jumătate dintre titularii lui Everton sunt accidentați
ACUM 4 ORE