Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool şi Aston Villa, mutări "fulger"! Două transferuri confirmate, în Premier League

Cristian Mihală

Actualizat 23/05/2022 la 15:34 GMT+3

Liverpool şi Aston Villa sunt primele formaţii care mută pe piaţa transferurilor, după terminarea sezonului. "Cormoranii" au anunţat transferul lui Fabio Carvalho, de la Fulham, în timp ce formaţia lui Gerrard s-a întărit cu Boubacar Kamara, jucător aflat la final de contract cu Olympique Marseille.

Fabio Carvalho of Fulham celebrates

Credit imagine: Getty Images

Liverpool a confirmat ceea ce era clar încă din iarnă: a ajuns la un acord cu Fulham pentru transferul extremei portugheze Fabio Carvalho.
Presa britanică relatează că Liverpool va plăti o indemnizaţie de transfer de cinci milioane de lire sterline pentru Carvalho, 19 ani, la care se vor adăugat bonusuri de performanţă. Vicecampioana Angliei a eşuat să finalizeze acest transfer în ultima zi a mercato de iarnă din ianuarie.
Carvalho, care poate juca şi ca mijlocaş ofensiv, a marcat zece goluri şi a oferit opt pase decisive pentru Fulham în Championship (liga secundă), clubul londonez câştigând titlul şi promovând în Premier League.
Liverpool a postat un comunicat în care confirmă venirea lui Carvalho, al cărui transfer va fi oficializat pe 1 iulie.
Fost internaţional englez de juniori, Carvalho a ales să reprezinte Portugalia la nivel de Under-21.
Liverpool, clasată pe locul doi în acest sezon, după Manchester City, a câştigat Cupa Ligii engleze şi Cupa Angliei, iar pe 28 mai va disputa la Paris finala Ligii Campionilor contra lui Real Madrid.

Villa l-a luat pe Boubacar Kamara

Tânărul mijlocaş francez Boubacar Kamara, aflat la final de contract cu clubul Olympique Marseille, a semnat un angajament pe cinci ani cu echipa Aston Villa, a anunţat, luni, gruparea engleză de fotbal.
"Sunt foarte fericit că am reuşit să atragem unul din tinerele talente cele mai promiţătoare din Europa. Ne-am dorit să ne întărim echipa şi Bouba va fi un element important pe acest plan", a declarat Steven Gerrard, antrenorul lui Aston Villa, care a terminat pe 14 în campionatul Angliei.
Kamara, în vârstă de 22 de ani, este capabil să joace ca mijlocaş sau fundaş central şi era dorit de mai multe cluburi din Vest.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo