Liverpool-Tottenham 2-1 | Firmino a fost eroul "cormoranilor", înscriind golul decisiv în minutul 90

Eurosport on Google

Mult așteptatul derby Liverpool-Tottenham a oferit un spectacol adevărat, cele 2 echipe arătând că merită să fie în fruntea ierarhiei din Premier League.

Liverpool's Brazilian midfielder Roberto Firmino celebrates scoring his team's second goal during the English Premier League football match between Liverpool and Tottenham Hotspur at Anfield in Liverpool, north west England on December 16, 2020.

Credit imagine: Getty Images

Așa cum se așteptau specialiștii, meciul de pe Anfield a început cu Liverpool la conducerea jocului, în timp ce Tottenham a încercat să se apere atent și să lovească pe contraatac. "Cormoranii" și-au creat câteva ocazii în prima jumătate a primei părți, dar Lloris a fost tot timpul la post. Portarul francez nu a mai putut face însă nimic în minutul 26, când șutul lui Mohamed Salah din interiorul careului a fost deviat puțin de Alderweireld și s-a dus aproape de vinclu.
Liverpool a continuat să preseze, iar londonezii au avut câteva minute grele după primirea golului, Curtis Jones având o bună oportunitate de a dubla avantajul gazdelor. În minutul 33 însă, echipa lui Mourinho a reușit egalarea, Heung Min Son executându-l cu sânge rece pe Alisson la capătul unui contraatac fulgerător, care i-a surprins până și pe regizorii transmisiunii. Son a fost lansat de Lo Celso, iar sud-coreeanul a plecat de la limita off-side-ului, reușita fiind validată abia după intervenția arbitrajului video. Liverpool a mai avut câteva situații favorabile pe finalul primei reprize, dar nu a reușit să mai pună în mare pericol poarta lui Lloris și la cabine s-a intrat la egalitate, 1-1.

Liverpool-Tottenham 2-1 | Firmino a adus victoria "cormoranilor" în minutul 90

Londonezii au început mai bine repriza secundă și Bergwijn putea marca imediat după reluare. Olandezul a scăpat singur cu Alisson după ce Williams a sărit pe sub o minge lungă, însă șutul acestuia din interiorul careului s-a dus pe lângă poartă. Același Bergwijn a avut o nouă ocazie uriașă în minutul 63, când a trimis în bară dintr-o nouă situație de 1-1 cu Alisson.
Avertizați de ocaziile londonezilor, jucătorii lui Klopp au apăsat și ei accelerația, iar Mane a avut o mare ocazie în minutul 73, dar șutul său puternic din apropierea porții a fost deviat în bară de Lloris. "Cormoranii" au continuat să preseze pe finalul partidei, iar eforturile le-au fost răsplătite în minutul 90, când Firmino a marcat golul victoriei, cu o lovitură de cap perfectă, dintr-o centrare a lui Robertson.
Așadar, Liverpool câștigă derby-ul cu Tottenham și se instalează pe primul loc în Premier League. Etapa viitoare "cormoranii" se vor deplasa pe terenul lui Crystal Palace, urmând ca până la finalul anului să mai joace acasă cu West Brom și în deplasare cu Newcastle.
În ciuda acestei înfrângeri, Tottenham rămâne pe poziția secundă, profitând și de înfrângerea celor de la Leicester în fața lui Everton. Tottenham și Leicester se vor duela în runda următoare, la Londra, iar apoi formația lui Mourinho va juca în sferturile de finală ale Cupei Ligii, în deplasare, cu Stoke City.

Rezultatele etapei a 13-a din Premier League

Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo