După 30 de ani de aşteptare, Liverpool va fi din nou campioană. Iar titlul va fi cucerit cu mare stil. După ce sezonul trecut Salah&Co au pierdut un avans de 10 puncte, cedându-le dramatic titlul celor de la City, de această dată nimic nu se mai poate întâmpla.
Liverpool şi-a luat revanşa pentru campionatul pierdut în Champions League, unde a cucerit trofeul, iar acum are o prestaţie fără echivalent în istoria fotbalului la cel mai înalt nivel. Trupa lui Klopp a ajuns la 42 de meciuri la rând fără înfrângere, precedentul insucces în Premier League datând din ianuarie 2019.
Rickie Lambert e impresionat de seria fantastică a foştilor săi colegi şi explică de ce performanţa actuală va rămâne unică în istoria fotbalului. În Premier League, cel mai puternic campionat de fotbal din lume, diferenţele sunt uneori insesizabile, o echipă "mică" având buget de zeci de milioane de euro şi permiţându-şi să construiască un lot extrem de puternic. În acest context, să învingi pe linie (doar United a scos un egal cu Liverpool în acest sezon de Premier League) e o performanţă uluitoare.
Premier League
Salah a vorbit în premieră despre interesul Barcelonei pentru el. Anunțul egipteanului
ACUM 2 ORE
"E incredibil ce se întâmplă, nu îmi vine să cred la ce nivel a ajuns Liverpool. Nu am mai văzut vreodată o echipă să evolueze aşa. E pur şi simplu un miracol să reuşeşte o asemenea serie de rezultate. Am jucat atâta timp în Premier League şi ştiu cât de greu se câştigă meciurile, cât de bune sunt toate formaţiile. Tu să vii şi să te situezi deasupra tuturor de o asemenea manieră...e ceva ce nu a mai făcut vreo echipă în istorie", a spus Lambert într-un interviu acordat siteului oficial al "cormoranilor".
Liverpool este în aceste zile un oraş care trăieşte aproape exclusiv pentru fotbal, fanii fiind conştienţi că sunt martorii unor evenimente care nu vor fi poate egalate vreodată. La parada pentru titlu se aşteaptă peste un milion de oameni, astfel că oraşul este într-o permanentă sărbătoare în aşteptarea momentului în care favoriţii vor fi matematic campioni.
"Oraşul e într-o forfotă continuă, toată lumea vorbeşte doar despre ce reuşeşte Liverpool. Câţiva dintre băieţii pe care i-am avut coechipieri sunt încă la club şi nu pot să fiu decât extrem de fericit pentru ceea ce trăiesc ei acum. E absolut superb, parcă trăiesc şi eu alături de ei aceste succese", a mai spus fostul atacant.

Klopp, cel mai important în succesele lui Liverpool

Liverpool are un lot fantastic, creat cu investiţii foarte mici. De când a venit Klopp la echipă, cheltuielile nete pe transferuri (achiziţii-plecări) sunt de doar 88 de milioane de euro.
Pe lângă faptul că a reuşit să aducă cei mai buni jucători pe posturile deficitare şi pe lângă numeroasele calităţi tehnico-tactice avute, Klopp are un alt mare atu. A reuşit să îi facă pe băieţi să creadă în ei cum niciodată în istorie nu a reuşit alt antrenor. Fotbaliştii lui Liverpool se consideră imbatabili şi nu concep să iasă dintr-o partidă altfel decât învingători, indiferent de scor sau adversar.
"Totul i se datorează lui Klopp, a reuşit să îi facă pe băieţ să creadă în ei ca nimeni altul. Rezultatele au contribuit şi ele la această încredere în propriile forţe, dar e ceva dincolo de apanajul victoriilor. Băieţii ăştia chiar se cred de nebătut, iar la această abordare a contribuit din plin Jurgen, care i-a făcut să creadă până în pânzele albe în calităţile lor, în forţa lor ca echipă", a concluzionat Rickie Lambert.
Următorul meci în care "cormoranii" au ocazia să strălucească va avea loc sâmbătă. Liverpool se deplasează la Norwich, într-o partidă ce va putea fi urmărită în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player, de la ora 19:30.
Fotbal
Cotele pentru Balonul de Aur 2022. Un jucător care nu a prins lista de 30 în 2021, printre favoriți
ACUM 5 ORE
Fotbal
Dortmund - Bayern 2-3! Lewandowski s-a răzbunat pe fosta echipă după ce a ratat Balonul de Aur
ACUM O ZI