Este vorba despre mijlocașul lui Atletico Madrid, Saul Niguez, în vârstă de 25 de ani. Potrivit presei britanice, diavolii roșii îl urmăresc pe spaniol de câțiva ani și vor acum să facă orice pentru a-l transfera, adică să plătească o clauză de eliberare în valoare de 150 de milioane de euro.
Faptul că Man United îl vrea pe Saul pe Old Trafford nu e neapărat o noutate. Oficialii echipei antrenate de Solksjaer l-au urmărit pe Saul pentru multă vreme, însă nicio discuție purtată nu a fost materializată. Mijlocașul, care și-a reînnoit contractul cu Atletico în 2017, a fost de acord ca în contract să intre și o clauză de eliberare de 150 de milioane de euro.

Cel mai scump transfer din istoria Premier League

Premier League
Cristiano Ronaldo, în planurile lui Ten Hag! Ce așteptări are antrenorul de la starul lui United
23/05/2022 LA 12:42
Potrivit informațiilor furnizate de jurnaliștii de la Daily Star, clubul de pe Old Trafford este dispus să plătească 150 de milioane de euro pentru a-l transfera pe Saul. Dacă acest transfer se va realiza, ar fi cel mai scump din istoria Premier League. La acest moment, Man United mai are nevoie doar de acordul jucătorului.
Saul nu a declarat nicăieri că vrea să părăsească echipa antrenată de Diego Simeone. Până acum, în acest sezon, el a înscris 4 goluri în 37 de meciuri și are contract pe Wanda Metropolitano până în 2026.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Fotbal
LIVEBLOG Mercato 2022 | Liverpool, dispusă să-i achite clauza de reziliere unui star de la Barcelona
23/05/2022 LA 09:58
Premier League
Pep Guardiola i-a mulțumit lui Liverpool pentru felul în care a jucat în acest sezon
22/05/2022 LA 06:42