Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester City și Chelsea, OUT din Super Ligă? Ce scrie presa din Anglia

Vlad Dumitrescu

Publicat 20/04/2021 la 20:14 GMT+3

Chelsea și Manchester City ar avea mari îndoieli privind aderarea la controversata Super Ligă Europeană.

Raheem Sterling of Manchester City is challenged by Jorginho of Chelsea during the Semi Final of the Emirates FA Cup match between Manchester City and Chelsea FC at Wembley Stadium on April 17, 2021 in London, England.

Credit imagine: Getty Images

Conform informațiilor The Guardian, au existat discuții pe marginile congresului UEFA de la Montreux de marți privind o posibilă răzgândire a celor două cluburi după reacțiile negative semnificative dar și a presiunii din partea guvernelor și ligilor.
Cei care se opun Super Ligii consideră, scriu jurnaliștii englezi, că doar jumătate dintre cele 12 cluburi sunt considerate ”fanatice”, adică vor susține Super Liga indiferent de situație. Celelalte cluburi s-au alăturat din motive financiare, care ar putea veni si prin concesii de la UEFA sau pentru că s-au temut că vor rămâne în urmă, așa cum a fost cazul la Chelsea și Manchester City.
O altă sursă bine plasată, de la o organizație care se opune Super Ligii, a fost mult mai circumspectă, considerând că deși speră ca unele cluburi să se răzgândească, nu crede că va fi cazul.
De altfel, jurnalistul Politico Alex Wickham a scris că unul dintre cluburile din Anglia ia serios în considerare să se retragă din Super Ligă. Asta pentru că acel club este furios că Manchester United și Liverpool ”au mințit”.
”O ruptură masivă în Super Ligă!”, scrie Wickham.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo