Soumare, în vârstă de 20 de ani, a jucat la tineret pentru naționala Franței și evoluează în prezent la Lille. El a fost urmărit timp de mai mulți ani de marile cluburi din Europa, inclusiv de Manchester United. Însă echipa de pe Old Trafford este pregătită acum să îl recruteze pentru a lua fața celorlalte cluburi interesate. United și-a trimis scouteri pentru a-l vedea de mai multe ori în acest sezon, inclusiv în meciul cu Valencia de săptămâna trecută din UEFA Champions League.
Manchester United îl consideră pe Soumare ca un posibil înlocuitor pentru Paul Pogba la mijloc, jucătorii având stiluri similare. Viitorul pe termen lung al lui Pogba pe Old Trafford stă sub semnul întrebării iar Soumare a impresionat în acest sezon prin fizicul său dar și tehnica deosebită pentru cineva de dimensiunile sale.
Soumare se potrivește cu strategia de transferuri recentă a lui United, care caută jucători tineri și talentați precum Daniel James sau Aaron Wan-Bissaka.
Premier League
Cristiano Ronaldo, în planurile lui Ten Hag! Ce așteptări are antrenorul de la starul lui United
23/05/2022 LA 12:42
Soumare, născut la Paris, a crescut la academia lui PSG pentru ca apoi să se transfere la Lille. A jucat pentru Franța la toate grupele de vârstă de la 15 ani. Contractul său expiră vara viitoare dar Lille speră că va semna un nou acord înainte de o posibilă plecare din iunie.
Soumare este cotat la 35-40 de milioane de euro. Însă dacă nu își va prelungi contractul, ar putea fi luat gratis în ianuarie.
Planul lui Lille este, conform jurnalistului francez Julien Laurens, să își vândă cel mai bun jucător în fiecare an. Așa au plecat Nicolas Pepe, Rafael Leao și Thiago Mendes.
https://i.eurosport.com/2019/08/09/2652903.jpg
Manchester United este interesată și de Moussa Dembele, atacantul lui Lyon. Echipa de pe Old Trafford îl monitorizează de mai mulți ani iar fostul membru al academiei PSG, la fel ca Soumare, joacă foarte bine pentru Lyon, unde a înscris 22 de goluri în 43 de partide de când a venit de la Celtic în august 2018.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
Fotbal
LIVE BLOG Mercato 2022 | Primele mutări importante ale acestei veri! Tottenham a plecat după Kostic
23/05/2022 LA 09:58
Premier League
Pep Guardiola i-a mulțumit lui Liverpool pentru felul în care a jucat în acest sezon
22/05/2022 LA 06:42