Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester United - Southampton 2-2. "Diavolii", egalați de "Sfinți" la ultima fază a meciului

Cosmin Cioboata

Actualizat 14/07/2020 la 00:51 GMT+3

Manchester United avea nevoie de o victorie împotriva lui Southampton ca să urce pe locul 3 în Premier League. Din păcate pentru jucătorii lui Ole Gunnar Solskajer, planurile le-au fost date peste cap la ultima fază a meciului, când Obafemi a restabilit egalitatea.

Manchester United - Southampton 2-2

Credit imagine: Getty Images

Seara n-a început deloc bine pentru United, care s-a văzut condusă după numai 12 minute. Paul Pogba a fost deposedat ușor de Ings în fața propriului careu, iar Southampton a profitat. Redmond a preluat mingea și i-a centrat lui Stuart Armstrong, care l-a învins pe De Gea cu un șut la colțul lung. Avantajul "Sfinților" a rezistat doar 7 minute.
Dintre 4 adversari, Anthony Martial l-a găsit pe Marcus Rashford cu o pasă în apropierea careului mic, iar acesta n-a iertat. Tânărul atacant a trimis puternic pe lângă goalkeeper-ul lui Southampton, bifând al 16-lea său gol din sezonul curent din Premier League.

Martial, la golul cu numărul 50 în Premier League

Martial a trecut la finalizare în minutul 23, când a intrat în careul "Sfinților", după o pasă oferită de Bruno Fernandes, și a expediat un șut splendid la colțul scurt, aproape de vinclu. A fost al 50-lea gol marcat de Anthony Martial în Premier League, în tricoul lui Manchester United. Prin urmare, Martial a devenit cel de-al 10-lea jucător care atinge această bornă la formația de pe Old Trafford.
În același timp, Martial a devenit cel de-al 7-lea jucător francez care înscrie cel puțin 50 de goluri în Premier League.

Manchester United a fost egalată în minutul 90+6

United a redus semnificativ motoarele în repriza secundă, fără să mai trimită vreun șut pe spațiul porții lui McCarthy. Southampton a forțat egalarea pe final și în cele din urmă a reușit-o. Introdus pe teren în minutul 87 și scăpat apoi din marcaj de Lindelof, Obafemi a reluat în plasă după o lovitură de colț executată de Bednarek, în minutul 90+6, și le-a furat "diavolilor roșii" șansa să urce pe locul 3 în Premier League.
Tabela indica minutul 95:47 în momentul în care Obafemi a înscris. Potrivit statisticilor Squawka Football, a fost cel mai târziu gol încasat de Manchester United în partidele de pe Old Trafford.
S-a încheiat 2-2, rezultat în urma căruia Manchester United a ratat șansa să urce pe locul 3 în Premier League, peste Chelsea și Leicester. Cu 3 etape rămase până la finalul sezonului, trupa lui Solskajer se află pe poziția a 5-a, la egalitate cu "vulpile" și la un singur punct sub formația pregătită de Frank Lampard. Wolves, echipa de pe locul 6, are de recuperat 4 puncte față de United. Sheffield United, Tottenham și Arsenal sunt primele 3 echipe situate în afara zonei cupelor europene.
Ca urmare a deciziei TAS de a anula interdicția primită de Manchester City din partea UEFA, locul 5 din Premier League va rămâne destinat calificării în grupele Europa League, în timp ce poziția a 6-a va duce în preliminariile competiției respective. Evident, primele 4 locuri asigură accesul în grupele UEFA Champions League. Cu 3 runde rămase din sezonul curent din Premier League, lupta pentru ocuparea unui loc în cupele europene se anunță extrem de încinsă.

Premier League - TOP 10:

Premier League
Spectacolul din Premier League de pe Eurosport vă este adus de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo