Mane se află într-o formă excelentă la Liverpool, alături de care a câștigat trofeul Champions League în sezonul precedent și este foarte aproape să cucerească primul titlu de campioană în Premier League, după o pauză de 30 de ani. Atacantul senegalez a fost golgheterul "cormoranilor" în ultimele 2 sezoane din Anglia, punând umărul semnificativ la performanțele reușite de trupa lui Klopp. În stagiunea curentă, Mane a reușit 14 goluri și 7 assist-uri, fiind al doilea marcator al echipei, după Mohamed Salah.
În urma prestațiilor sale impresionante în tricoul lui Liverpool, Sadio Mane a intrat în atenția celor de la Real Madrid. Declarat un mare admirator al jocului său, Zinedine Zidane își dorește enorm să-l aducă pe Mane pe Santiago Bernabeu, încă din această vară. Potrivit sursei citate, oficialii spanioli au început deja negocierile cu impresarul senegalezului.
https://i.eurosport.com/2020/03/07/2790648.jpg
Ligue 1
Mbappe i s-a destăinuit lui Ander Herrera, în august: "Rămân aici, frate, rămân!"
ACUM 3 ORE

Real trebuie să plătească între 140 și 155 milioane de euro

Mane mai are contract cu Liverpool încă 3 ani, așa că madrilenii ar trebui să scoată din conturi o sumă uriașă pentru a-i convinge pe "cormorani". Jurnaliștii britanici susțin că suma de transfer pentru Sadio Mane se încadrează între 140 și 155 milioane de euro. Cotat la 150 de milioane de euro de transfermarkt.com, Mane a ajuns pe Anfield în urmă cu 4 ani, după ce oficialii lui Liverpool le-au achitat celor de la Southampton 41,2 milioane de euro.
Real Madrid a suferit enorm în acest sezon la capitolul accidentărilor. Eden Hazard, adus în vară de la Chelsea în schimbul sumei de 100 milioane de euro, a urmărit jocul Realului mai mult din tribune, din cauza unei probleme la gleznă. La fel, Marco Asensio a suferit o accidentare la genunchi și nu a putut face parte din primul "11" al lui Zidane. În condițiile date, managerul francez a trebuit să regândească sistemul de joc al echipei sale, folosindu-l, de cele mai multe ori, în banda stângă pe tânărul Vinicius, iar în partea dreaptă pe Isco.
O posibilă sosire a lui Mane pe Bernabeu ar schimba total fața jocului lui Real Madrid. Senegalezul este un jucător de viteză, foarte tehnic și agil, care ar dinamiza jocul din faza ofensivă a madrilenilor.
https://i.eurosport.com/2019/12/29/2743934.jpg

Mbappe, înlocuitorul lui Mane la Liverpool?

Sadio Mane ar putea lua în calcul o nouă aventură, ținând cont de faptul că alături de Liverpool a cucerit deja trofeul Champions League și se pregătește să câștige titul de campion în Premier League. Presa internațională vorbește deja despre jucătorul care îl poate înlocui pe Mane la Liverpool.
În ultima vreme s-a tot vehiculat că Mbappe ar putea ajunge pe Anfield. Tânărul atacant al lui PSG, cotat la 200 de milioane de euro, și-a exprimat aprecierea față de formația lui Jurgen Klopp, pe care o consideră de neoprit.
De-a lungul celor 4 sezoane petrecute la Liverpool, Sadio Mane a reușit să marcheze 77 de goluri și să ofere 34 de pase decisive. Alături de trupa de pe Anfield, senegalezul a câștigat 3 trofee: Champions League, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Lukaku poate fi oprit într-un singur mod: "L-aș lovi, i-aș șopti mizerii la ureche"
ACUM 4 ORE
Premier League
Guardiola, enervat pe o parte a fanilor lui City: "Mi se pun vorbe în gură"
ACUM 5 ORE