Cei de la BBC i-au dedicat un material amplu lui Adrian Mutu și au stat de vorbă cu fostul jucător de la Chelsea, cel care a marcat patru goluri în primele sale trei meciuri pentru echipa de pe Stamford Bridge.
”Are calitățile de predator ale lui Ruud van Nisterlooy și ceva din finețea lui Thierry Henry”, nota The Guardian la acea vreme. ”Nu-mi vine să cred că au trecut 17 ani”, a declarat mutu pentru BBC Sport.
”În primul meu an la Chelsea am lucrat cu Claudio Ranieri, un mare antrenor, care m-a dorit la echipă. Fără acele probleme personale, lucrurile ar fi stat diferit..”, povestește Mutu.
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
ACUM 9 ORE
https://i.eurosport.com/2018/10/02/2432114.jpg
Pe 12 iulie, la mai puțin de un an de la acel start exploziv de carieră în Premier League și la mai puțin de o lună de când Jose Mourinho îl înlocuise pe Claudio Ranieri, Mutu a fost supus unui test anti-doping. Chiar de către Chelsea, care deja îl suspecta din cauza formei sale scăzute de pe teren dar și a comportamentului neobișnuit în afara sa. Testul a fost negativ.
Peste două luni însă, la un test făcut de autoritățile anti-doping de această dată, lui Mutu i s-au găsit urme de cocaină. Contractul a fost sistat iar Mutu nevoit să pltească daune de 15 milioane de lire sterline.
https://i.eurosport.com/2018/11/23/2467414.jpg
În octombrie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ultima cale prin care Mutu putea contesta decizia, a confirmat că el trebuie să plătească suma clubului. La 20 de luni distanță, nici Chelsea, nici Mutu nu vor să ofere noi informații. ”Nu vreau să vorbesc despre asta”, a declarat Mutu.
https://i.eurosport.com/2017/05/08/2078857.jpg

Chelsea, criticată pentru felul în care l-a tratat pe Mutu

Gordon Taylor, președintele Asociației Fotbaliștilor Profesioniști, a declarat atunci că felul în care l-a tratat Chelsea a fost ”uimitor”, acuzând clubul că nu și-a protejat propriul jucător.
În martie 2005, la mai puțin de șase luni distanță, un sondaj făcut printre fotbaliștii profesioniști de către British Medical Journal a descoperit că 45% știu un coleg care a folosit droguri recreaționale. ”Ar fi nerealist să ne imaginăm că folosirea acestor droguri nu este comună”, se arată în concluziile studiului.
Mutu a fost ulterior suspendat timp de nouă luni în 2010 după ce a fost depistat pozitiv pentru sibutramină, un medicament pentru suprimarea apetitului, interzis în lumea sportului, pe vremea când evolua la Fiorentina. Acum, în vârstă de 41 de ani, Mutu a vorbit despre ce ar face el cu altcineva într-o situație asemănătoare.
https://i.eurosport.com/2011/03/06/697326.jpg

Mutu se consideră omul potrivit pentru naționala de tineret

”Cred că sunt persoana potrivită pentru că știu ce se întâmplă când un jucător are probleme cu indisciplina. Am trecut prin momente grele și m-am întors mai puternic. Dacă unul din jucătorii mei face o greșeală le voi spune să învețe din asta și să nu repete această greșeală”, a declarat el.
”M-am întors și am jucat mai bine ca înainte, le-am demonstrat tuturor că jucătorii tineri care greșesc trebuie să fie ajutați, nu judecați și distruși”, a completat Mutu.
https://i.eurosport.com/2020/01/09/2749606.jpg

Mutu despre Ianis Hagi: ”Va avea o carieră mare!”

Mutu a vorbit și despre Ianis Hagi, jucătorul celor de la Rangers, pe care l-ar putea antrena dacă Rădoi nu îl va lua la naționala mare: ”E un jucător care lovește cu ambele picioare la fel de bine și are o viziune extraordinară pe teren. Are în față o carieră grozavă”.
”Ambiția mea ca antrenor nu poate să fie mai mică decât cea pe care am avut-o ca fotbalist. Mereu mi-am dorit să fiu din ce în ce mai bun. Vreau să antrenez cel puțin la același nivel la care am jucat iar visul meu este să antreneze naționala mare a României”, a afirmat Mutu.

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Premier League
United face din Pogba al doilea cel mai bine plătit jucător din istoria Premier League
ACUM 10 ORE
Premier League
Salah a primit galbene exclusiv pentru că și-a scos tricoul. Reacția genială a lui Klopp
IERI LA 07:59