Eurosport
"Messi este cel mai bun număr 9, 10, 11, orice număr". Reacția lui Pep după hat-trick-ul lui Aguero
De
Publicat 13/01/2020 la 07:42 GMT+2
Manchester City a făcut spectacol în ultimul meci din Premier League, împotriva lui Aston Villa. Formația lui Pep Guardiola a câștigat cu 6-1, iar Sergio Aguero a fost omul meciului, reușind un hat-trick și stabilind un nou record în Anglia.
Credit imagine: Getty Images
Grație celor trei goluri înscrise pe Villa Park, Aguero a doborât un record impresionant: a devenit cel mai bun marcator străin din Premier League, cu 177 de reușite, devansându-l astfel pe Thierry Henry. Atacantul lui Manchester City se află pe locul 4 în topul all-time al marcatorilor din campionatul Angliei, la egalitate cu Frank Lampard.
După victoria categorică împotriva lui Aston Villa, Guardiola a ținut să lămurească polemica celui mai bun atacant din fotbalul actual:
"Messi este cel mai bun la ora actuală. El este cel mai bun număr 9, număr 10, 11, 7, 6, 5, 4, orice număr. Dar, dacă vorbim despre restul atacanților, cu siguranță Aguero se află în top.", a spus Guardiola.
Manchester City revine pe 2 în Premier League
Manchester City a profitat de pasul greșit făcut de Leicester, care a pierdut cu 1-2 acasă cu Southampton, printr-o victorie categorică. Formația pregătită de Guardiola a înscris de șase ori pe Villa Park, într-un meci pe care l-a dominat de la început până la sfârșit.
City a reușit să înscrie trei goluri într-un interval de 10 minute, pentru ca apoi Gabriel Jesus să facă 4-0 chiar înainte de pauză. Mahrez a marcat primul gol pentru ca apoi tot el să dubleze avantajul oaspeților după o eroare de începător a lui Danny Drinkwater.
Aguero a făcut 3-0 printr-un șut de la marginea careului și apoi, după golul lui Jesus, argentinianianul a înscris golul cinci al lui City și cel cu numărul 176 al său - cu unu mai mult decât legenda lui Arsenal, Thierry Henry.
Sergio Aguero și-a completat hat-trick-ul în finalul meciului când a profitat de o greșeală a lui Kortney Hause.
Grație victoriei de pe Villa Park, Manchester City a urcat pe locul 2 în Premier League, la 14 puncte în spatele liderului Liverpool.
Cele mai interesante transferuri sunt comentate în vlogul LIVE TRANSFERS care este în fiecare luni și vineri, pe tot parcursul lunii ianuarie, de la ora 18 pe pagina de Facebook Eurosport.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo