Împrumutat anul trecut la Yeovil Town în League Two, românul a impresionat, motiv pentru care conducerea lui Bournemouth a decis ca în actuala stagiune să îl păstreze în lot, putând fi o soluție.
Eddie Howe l-a urmărit în permanență la echipa U21 a clubului, în acest sezon, iar în duelul cu Chelsea a decis să îl includă în premieră în lot, înaintea unei partide din Premier League. Ulterior, a făcut din nou parte din lotul "cireșelor" în partidele din cel mai puternic campionat din lume, dar nu a prins vreun minut.
Aseară, însă, a spart gheața. Staff-ul tehnic l-a introdus pe român pentru ultimele 10 minute din duelul cu Luton, din Cupa Angliei. Românul l-a înlocuit pe Fraser și a avut parte de un debut fericit, echipa sa impunându-se cu 4-0.
Premier League
OFICIAL - Primul antrenor demis în Premier League, în noul sezon
30/08/2022 LA 09:53
Golurile lui Bournemouth au purtat semnătura lui Billing (8 și 79), Calum Wilson (67) și Solanke (82).

Dobre, față în față cu debutul în Premier League

În vârstă de 21 de ani și 4 luni, Dobre poate deveni în curând cel mai tânăr român care a evoluat vreodată în Premier League, depășind recordul stabilit de Vlad Chiricheș. E evident că românul se bucură de încrederea lui Eddie Howe și e doar o chestiune de timp până când va bifa primele minute și în campionat.
Vârsta la care au debutat cei 14 români din istoria Premier League, până în prezent:
Vlad Chiricheș – 23 de ani, 11 luni și 6 zile (Tottenham)
Adrian Mutu – 24 de ani, 7 luni și 15 zile (Chelsea)
Viorel Moldovan – 25 de ani, 6 luni și 2 zile (Coventry)
Florin Andone – 25 de ani, 6 luni și 23 de zile (Brighton & Hove Albion)
Ilie Dumitrescu – 25 de ani, 7 luni și 14 zile (Tottenham)
Florin Gardoș – 25 de ani, 10 luni și 15 zile (Southampton)
Florin Răducioiu – 26 de ani, 5 luni și 7 zile (West Ham United)
Dan Petrescu – 26 de ani, 7 luni și 29 de zile (Sheffield Wednesday)
Gabriel Tamaș – 26 de ani, 9 luni și 5 zile (West Bromwich Albion)
Costel Pantilimon – 26 de ani, 10 luni și o zi (Manchester City)
Gheorghe Popescu – 26 de ani, 11 luni și 15 zile (Tottenham)
Cosmin Contra – 28 de ani, 10 luni și 30 de zile (West Bromwich Albion)
Ionel Ganea – 30 de ani și 5 luni (Wolverhampton)
Răzvan Raț – 32 de ani, 3 luni și 20 de zile (West Ham United)
În următoarea partidă din Premier League, Bournemouth o va întâlni pe Watford, duminica viitoare.
Eurosport îți mai oferă duminică și luni 3 alte partide din FA Cup. Iată programul:
  • Chelsea - Nottingham Forest (duminică, ora 16:00)
  • Liverpool - Everton (duminică, ora 18:00)
  • Arsenal - Leeds (luni, ora 21:30)
Toate partidele din Cupa Angliei sunt transmise pe Eurosport player.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Harvey Elliott, moment emoționant după primul gol înscris în Premier League! Cui i-a dedicat reușita
28/08/2022 LA 08:54
Premier League
Klopp, discurs savuros după prima victorie a lui Liverpool: "Măcar nu o să mai fim întrebați asta"
27/08/2022 LA 17:07