Greg Dyke, fost director la Manchester United, Brendford și fost președinte al Federației Engleze în perioada 2013-2016, este convins că sezonul de Premier League va fi dus până la bun sfârșit, chiar dacă acest lucru va însemna ca sezonul să dureze până în luna august!
Într-un interviu pentru Times, Dyke a vorbit despre posibilitatea ca sezonul să fie declarat nul. Joi va avea loc o întâlnire cu cluburile din Premier League și sunt necesare 14 voturi de la cluburile din Premier League ca o asemenea decizie să aibă loc.
Însă Dyke este convins că acest lucru nu se va întâmpla deoarece consecințele financiare ar fi catastrofale pentru fotbalul englez. Dyke spune că sezonul va fi dus până la final, indiferent cât timp va dura pentru ca acest lucru să se întâmple.
Premier League
Thomas Frank, extrem de nemulțumit după înfrângerea cu United: "I-am distrus în prima repriză"
20/01/2022 LA 10:34
Poate că va fi necesar să se dispute partidele cu porțile închise pentru a fi îndeplinite obligațiile față televiziuni, alfel ele nu vor plăti și miza este de sute de milioane de lire. Se poate ajunge să se joace 3 partide într-o săptămână pentru a reuși
Pot înțelege ca fanii unor echipe precum Norwich sau West Ham să își dorească acest sezon anulat. Iar fanii unei echipe precum Leeds (primul loc în Championship) ar înnebuni. Imaginați-va că acest cluburi pot intenta proces
Tot cei de la Times scriau că o eventuală anulare a sezonului ar reprezenta o pierdere de aproximativ 750 de milioane de lire pentru Premier League.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
5 variante pentru Ronaldo dacă decide să plece de la Manchester United! Unde ar putea ajunge
20/01/2022 LA 05:17
Premier League
Condiția pusă de Cristiano Ronaldo pentru a rămâne la Manchester United și sezonul viitor
19/01/2022 LA 11:40