Înainte de a fi învins de Manchester City, scor 4-0, vedeta lui Klopp, Mo Salah, a stat de vorbă cu Jamie Carragher despre sezonul perfect avut de Liverpool, încununat cu obținerea unui titlu istoric, după 30 de ani.
Egipteanul nu uită însă cât de aproape a fost echipa sa să câștige Premier League și anul trecut. În special meciul cu United, scor 0-0, i-a rămas în memorie. După acea dispută, Liverpool încă avea un punct avans față de "cetățenii", dar Salah a simțit că titlul îi scapă printre degete.
City a avut un parcurs perfect pe final și a câștigat campionatul cu un singur punct avans. Liverpool a avut cel mai bun parcurs din istoria Angliei pentru un loc secund, astfel că frustrarea a fost și mai mare, mai ales că formația de pe Anfield nu mai câștigase titlul din 1990.
Premier League
Salah a vorbit în premieră despre interesul Barcelonei pentru el. Anunțul egipteanului
ACUM 3 ORE
"E minunat să câștigi Premier League după atât de mult timp. E un sentiment extraordinar. E o revanșă după anul trecut. Țin minte că în sezonul trecut, după confruntarea cu Manchester United, în care am făcut egal, m-am dus în vestiar și am început să plâng. Atunci am simțit că am pierdut Premier League", a spus Salah.

Salah, despre momentele psihologice pentru Liverpool în acest sezon

În acest sezon, Liverpool nu a mai avut adversară, deși unii specialiști anticipau că va urma declinul. Salah&Co nu au acuzat șocul pierderii campionatului sezonul trecut, dimpotrivă: acest lucru i-a motivat și mai tare, nedorind să mai lase nimic la voia întâmplării și tratând fiecare meci precum o finală.
Momentele în care jucătorii au simțit că nu mai pot rata titlul au fost două: victoria cu City, din tur, și demonstrația de forță cu Leicester, scor 4-0 în deplasare, de Boxing Day.
"Momentul psihologic din acest sezon, când am simțit că nimeni nu ne poate sta în cale a fost când am învins pe City. Apoi încrederea ne-a crescut și mai mult când am învins pe Leicester, în deplasare. Totul a fost în favoarea noastră, nu am beneficiat de acest noroc în sezonul trecut", a mai spus golgheterul ultimelor sezoane pentru "cormorani".

Salah și Liverpool se tem de Manchester City

Întrebat cine va fi principala adversară în lupta pentru titlu sezonul viitor, Salah nu a stat pe gânduri și a nominalizat-o pe Manchester City. "Cetățenii" vor avea și marele avantaj de a nu evolua în cupele europene, după ce au fost suspendați de UEFA, astfel că își vor putea canaliza întreaga energie pe competițiile interne.
"Sunt sigur că City va fi mult mai puternică decât în acest sezon în stagiunea viitoare. Noi am avut un sezon fantastic, am jucat incredibil, dar sunt sigur că ne vor pune mari probleme la anul", a conluzionat atacantul african.
Salah visează la titlul de golgheter al Angliei în acest sezon, iar un prim pas pentru a lua o opțiune serioasă în această direcție e reprezentat de partida cu Aston Villa, de duminică (18.30, Eurosport 1 și Eurosport Player).
Fotbal
Cotele pentru Balonul de Aur 2022. Un jucător care nu a prins lista de 30 în 2021, printre favoriți
ACUM 6 ORE
Fotbal
Klopp chiar e genial! Guardiola voia să plătească 88 de milioane pe el, dar ajunge la Liverpool
IERI LA 15:00