Tottenham urmează să joace cu Wolves și Chelsea în următoarele două etape iar echipa lui Mourinho și-a înjumătățit distanța față de locul patru, ocupat de Chelsea, la doar șase puncte.
Danny Rose a declarat în această săptămână că o clasare între primele patru pentru al cincilea sezon consecutiv pare ”imposibilă”.
https://i.eurosport.com/2019/12/12/2734890.jpg
Premier League
Lucian Sănmărtean a ales jucătorul etapei a 38-a din Premier League
23/05/2022 LA 06:08
”Știm unde ne este locul, nu trebuie să fim în a doua parte a clasamentului, nici măcar pe 7 sau 8 unde suntem în acest moment”, a declarat Mourinho înainte de meciul de pe Molineux, cu Wolves.
”Știm unde ne este locul și credem că vom fi acolo la sfârșitul sezonului. Dar dacă accelerezi procesul și obții rezultatele pentru a ajunge acolo mai devreme evident este mai bine, dar acum avem nevoie de timp”, a adăugat el.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
Premier League
Come-back de senzație pentru Spurs și Conte. Unde se aflau în martie, comparativ cu Arsenal
17/05/2022 LA 05:50
Premier League
Harry Kane nu mai vrea să plece de la Tottenham! Ce a spus despre colaborarea cu Antonio Conte
16/05/2022 LA 13:32