După victoria cu Brighton, 2-1, tehnicianul lui Spurs a vorbit critic despre programul teribil pe care îl are echipa sa. După ce a jucat azi, formația londoneză se va deplasa la Norwich, pentru disputa de sâmbătă.
"Nu îmi pot imagina că acești băieți vor trebui să joace din nou în mai puțin de 48 de ore. E o crimă că vor trebui să revină pe teren atât de repede. E împotriva oricărei logici și sfidează orice spun medicii despre recuperare", a spus Mourinho.
Mourinho a câștigat un singur meci din ultimele 21 în care echipa sa a fost condusă la pauză, astfel că succesul de azi are o importanță aparte. Atât din punct de vedere al obiectivului - locul 4 -, dar mai ales al moralului jucătorilor, care veneau după înfrângerea cu Chelsea.
Premier League
Tuchel, entuziast după victoria clară cu Tottenham! Ce jucători a remarcat germanul în mod special
19/09/2021 LA 18:59
"Sunt foarte fericit de modul în care ne-am comportat în a doua repriză. Prima parte a fost un dezastru. Nu neapărat din perspectiva jocului, ci al modului cum s-au înlănțuit lucrurile. Veneam după o înfrângere, întâlneam o echipă foarte bună, dar în fața căreia suporterii nu ar fi tolerat prea bine un alt rezultat decât victoria. Am fost conduși, lucru care ne-a afectat puțin încrederea, dar am reușit să revenim și să întoarcem rezultatul", a mai spus "Specialul".

Klopp a criticat și el programul din Premier League

Și Jurgen Klopp, managerul echipei Liverpool, s-a arătat din nou nemulțumit de programul foarte încărcat care există în Premier League în perioada Crăciunului și a Anului Nou, numind de asemenea acest lucru "o crimă".
În acest an, Liverpool va disputa etapele 19 și 20 din Premier League într-un interval de trei zile. În schimb, rivala Manchester City va beneficia de mai puțin de două zile între meciuri, urmând să joace pe 27 și 29 decembrie.
"Oamenii vor asta. Niciun manager nu are o problemă să joace de Boxing Day (n.r. - perioada sărbătorilor), dar să joci pe 26 și 28 decembrie este o crimă. Clar nu este în regulă, dar tot la fel se întâmplă. Anul acesta, noi vom juca pe 26 și 29 decembrie și e ca și cum am avea o vacanță. Îi înțeleg pe toți cei care spun că nu ar trebui să se mai întâmple asta", a declarat Klopp, potrivit Daily Mail.
Klopp a explicat că fotbaliștii au nevoie de cel puțin trei zile între meciuri pentru a avea un randament normal: "Știința din sport spune clar că nu ai cum să gestionezi această situație. Corpul are nevoie de o anumită perioadă de timp pentru a juca din nou, dar noi ignorăm asta complet".
Premier League
Chelsea, victorie la scor de neprezentare în derby-ul cu Spurs! Silva, Kante și Rudiger, marcatori
19/09/2021 LA 09:03
Premier League
Manchester City nu a renunțat de tot la Harry Kane! Ce plan ar avea oficialii de pe Etihad
18/09/2021 LA 10:36