Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mourinho îl amenință pe Bale cu Real Madrid. Ce au captat microfoanele de fond de la antrenament

Cristian Mihală

Actualizat 16/01/2021 la 20:20 GMT+2

Jose Mourinho a încercat să îl motiveze pe Gareth Bale, la unul dintre antrenamentele lui Tottenham, folosindu-se de "sperietoarea" Real Madrid.

Bale

Credit imagine: Eurosport

Ieșit din grațiile lui Zidane, care nu îl folosea aproape deloc, Bale a sperat că reîntoarcerea în Premier League îi va relansa cariera. În vară, galezul a revenit la formația londoneză după 7 ani, sub formă de împrumut de la Real Madrid.
Dar, în acest moment, situația lui nu e una ideală. A sosit accidentat și a avut nevoie de timp pentru a se pune la punct cu problemele medicale, astfel că până acum a fost titular într-o singură partidă de campionat.
Chiar și așa, Mourinho cochetează cu gândul unui transfer definitiv, convins că Bale nu e un fotbalist terminat. Pentru a-l motiva, i-a adus aminte că, dacă nu trage tare la antrenament, se va întoarce pe Bernabeu, unde nu va prinde nici măcar lotul.
"Vrei să fii aici sau vrei să mergi la Madrid și să nu joci?", a fost mesajul "Specialului" pentru Bale, la unul dintre ultimele antrenamente, captat de microfonul de fond.
Real Madrid îi plătește lui Bale în sezonul 2020/2021 jumătate din salariul săptămânal de 600.000 de euro. Internaționalul galez a mai evoluat la Tottenham timp de 6 sezoane. Bale a ieșit complet din calculele lui Zinedine Zidane în ultimul sezon, iar "galacticii" au hotărât să-l ofere sub formă de împrumut.
Real ar fi încântată să îl cedeze definitiv, chiar și fără pretenții financiare, pentru a scăpa de salariul uriaș al unui jucător care nu intră în planurile lui Zidane.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
picture

Program Premier League

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo