Tottenham a preferat din nou să se apere în meciul cu Chelsea iar atitudinea jucătorilor echipei din nordul Londrei a fost taxată de Chelsea, cea care a înscris din penalty prin Jorginho după un fault stupid comis de Ben Davies.
Deși Tottenham avea nevoie disperată de gol și Mourinho mai avea la dispoziție o schimbare, portughezul a ales să îl lase (din nou) pe bancă pe Gareth Bale, ceea ce a stârnit semne de întrebare atât în rândul fanilor, cât și al jurnaliștilor.
Astfel, după ce jurnalista Alison Bender l-a întrebat pe Mourinho de ce a ales să nu îl introducă pe galez, el a răspuns: ”Este o întrebare bună, dar nu meriți să îți răspund!”.
Premier League
Newcastle, transfer șocant: plătește 80 de milioane€ pentru un jucător care în 2019 costa 7 milioane
22/10/2021 LA 11:08

Jose Mourinho dă vina pe accidentări

”Ne lipsesc mulți jucători importanți, dar atitudinea din a doua repriză este fără reproș. Nu ne place forma actuală, dar sunt optimist datorită felului în care am încheiat acest meci. Nu anulează greșelile din apărare, dar ne pune un zâmbet pe față și ne face să rămânem uniți și să reveinm la treabă”, a declarat Mourinho pentru BBC.
”Să sperăm că Harry Kane va reveni săptămâna viitoare, dar la restul nu va fi cazul. Vom juca duminică împotriva celor de la West Brom și ei au nevoie de puncte la fel ca noi, dar din motive diferite”, a afirmat el.

Tottenham - Chelsea 0-1. Mourinho, făcut șah-mat de Thomas Tuchel

Chelsea s-a impus pe terenul lui Tottenham, scor 1-0, grație golului marcat de Jorginho din penalty, în prima repriză.
În urma victoriei de pe terenul lui Spurs, trupa lui Thomas Tuchel a urcat pe locul 6 în Premier League și s-a apropiat la 2 puncte de zona cupelor europene, după 22 de etape.
De cealaltă parte, formația lui Jose Mourinho coboară pe poziția a 8-a, cu 3 puncte mai puțin decât adversara de aseară.
De notat că este pentru prima oară în carieră când Jose Mourinho pierde două meciuri consecutive pe teren propriu, în campionat. În runda precedentă, Tottenham a fost învinsă de Liverpool, scor 1-3.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
Primele antrenamente ale lui Salah în Europa. "Am crezut că are un frate geamăn și l-a trimis pe el"
22/10/2021 LA 09:09
Premier League
Gerrard a răspuns în 11 cuvinte interesului lui Newcastle pentru el
22/10/2021 LA 08:09