Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

N'Golo Kante a refuzat să se antreneze miercuri

Sebastian Ujica

Publicat 21/05/2020 la 07:47 GMT+3

Campionul mondial, N'Golo Kante, nu a dorit să vină la antrenamentele echipei de miercuri, deși fusese prezent la baza lui Chelsea cu o zi înainte.

N'Golo Kanté, spre Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Chelsea i-a dat permisiunea lui N'Golo Kante să nu vină la antrenamentele echipei de miercuri după ce mijlocașul francez și-a exprimat îngrijorarea cu privire la revenirea fotbalului pe timpul pandemiei.
Jucătorul de 29 de ani s-a antrenat la baza de la Cobham marți, în prima zi în care echipelor din Premier League l-a fost permis să reia antrenamentele în grupuri restrânse. Kante a decis să nu participe însă la ședința de miercuri.
Kante și-a pierdut fratele mai mare în urma unui infarct cu doar câteva săptămâni înainte de Campionatul Mondial din 2018, iar el a avut parte de un episod terifiant după ce a leșinat la un antrenament. A primit însă undă verde din partea medicilor să revină pe teren.
Asociația Fotbaliștilor Profesioniști a cerut Premier League să efectueze cercetări suplimentare pentru a vedea efectul pe care îl are coronavirus asupra jucătorilor din minorități etnice. Datele primite de la Oficiul Național de Statistică sugerează că persoanele de culoare au o probabilitate de 2 ori mai mare să moară din cauza coronavirusului chiar și după ce au fost luați în calcule alți factori precum starea de sănătate, mediul de viață etc.
Căpitanul lui Watford, Troy Deeney, a refuzat de asemenea să se antreneze și a cerut public ca Premier League să ofere răspunsuri cu privire la efectul pe care îl are coronavirus asupra persoanelor de culoare.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo