Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Noua directivă primită de arbitrii din Premier League privind sistemul VAR

Vlad Dumitrescu

Actualizat 17/01/2020 la 19:08 GMT+2

Arbitrii din Premier League au fost sfătuiți să consulte monitoarele VAR situate la marginea terenului începând cu etapa 23, care va debuta sâmbătă.

var

Credit imagine: Getty Images

Potrivit Sky Sports, într-o ședință care a avut loc în această săptămână, arbitrilor englezi le-a fost recomandat să folosească monitoarele VAR atunci când vine vorba de schimbarea unui cartonaș galben în roșu sau viceversa.
Sistemul de arbitrajul video a fost introdus în Premier League la începutul acestui sezon, însă, în cele aproape 220 de meciuri, niciun arbitru nu a consultat monitoarele speciale pentru a revedea anumite faze, bazându-se strict pe indicațiile primite din camera VAR. Singura excepție a avut loc la meciul din Cupa Angliei, dintre Crystal Palace și Derby County, scor 0-1, când Michael Oliver a mers să revadă o anumită secvență din partida respectivă, eliminându-l pe mijlocașul Milivojevic, după ce acesta fusese sancționat inițial doar cu cartonaș galben.
var antonio
Anterior, arbitrilor din Premier League le-a fost recomandat să folosească monitoarele VAR doar în momentele în care anumite incidente se petrec în afara ariei de acoperire a acestora, mai notează sursa citată.
Premier League
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo