Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Noul sponsor al lui Tottenham a luat peste picior clubul pentru ”vitrina de trofee nefolosită”

Vlad Dumitrescu

Actualizat 15/04/2021 la 18:40 GMT+3

Noul partener comercial al celor de la Tottenham, firma de vopsele Dulux, a luat peste picior clubul londonez pe Twitter la doar câteva minute de la anunțul oficial al parteneriatului.

Harry Kane of Tottenham Hotspur

Credit imagine: Getty Images

Tottenham a pierdut cu Manchester United în weekend, însă clubul din nordul Londrei a anunțat pe Twitter noul parteneriat cu compania britanică de vopsele însă la scurt timp contul de Twitter al Dulux a luat Spurs peste picior din cauza lipsei de trofee.
Într-un tweet acum șters, Dulux a răspuns la gluma unui fan care sugera că ar trebui depozitate cutiile de vopsea în vitrina de trofee a celor de la Spurs pentru că ”ei nu pun oricum nimic acolo”.
Firma a răspuns cu o fotografie cu o vitrină goală pe care scria ”De vânzare: vitrină de trofee nefolosită”.

Noul sponsor al lui Tottenham, postări controversate pe Twitter

Un alt fan a intervenit și a sugerat că ar trebui să vopsească vitrina însă cei de la Dulux au precizat că nu vor să vopsească suprafețele necurățate de praf. Toate tweeturile de la Dulux au fost șterse ulterior.
Tottenham nu a mai câștigat niciun trofeu de peste 13 ani - ultimul trofeu al celor de la Spurs a venit în 2008 atunci când au învins-o pe Chelsea pentru a câștiga Cupa Ligii Angliei.
Pe parcursul timpului, în ultimii ani, mai mulți jucători importanți au părăsit clubul din nordul Londrei pentru a câștiga trofee în alte părți, nume importante fiind Luka Modric, Gareth Bale sau Christian Eriksen.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo