Fotbalul a fost oprit din cauza pandemiei de coronavirus. Dacă pentru aproape toți jucătorii acest lucru a însemna izolare la domiciliu și antrenamente prin aplicații pe telefon, pentru Heung-min Son a însemnat terminarea seriviciului militar obligatoriu din țară.
În Coreea de Sud, bărbații sub 28 de ani sunt obligați să facă serviciul militar. Son, cel care împlinește în luna iulie 28 de ani, a profitat de suspendarea sezonului și a efectuat stagiul militar.

Confesiunea lui Son

Premier League
Manchester City nu a renunțat de tot la Harry Kane! Ce plan ar avea oficialii de pe Etihad
IERI LA 10:36
Heung-min Son a vorbit pentru Spurs TV despre experiența pe care a avut-o.
Au fost 3 luni foarte aglomerate. A fost o experiență foarte bună. Nu pot să spun tot ce am făcut, dar mi-a plăcut. Cei de acolo au fost drăguți. Primele 3 săptămâni au fost dure, dar o experiență bună. Primele zile în care nu ne cunoșteam au fost puțin ciudate, dar am ajuns să ne cunoaștem. Am petrecut fiecare zi în aceeași cameră, 10 oameni, muncind împreună, ne-am ajutat unul pe celălalt. În primele 2 zile ceilalți nu puteau să vorbească cu mine, dar apoi am început să glumim și ne-am simțit bine
Revenirea la antrenamentele lui Tottenham l-a bucurat pe Son, cel care abia așteaptă să revină pe teren. Tottenham o va întâlni pe Manchester United în primul meci după reluarea sezonului de Premier League.
Fizic sunt bine, muncesc din greu să fiu la nivelul maxim și sunt aproape de acesta. Acum ne putem antrena împreună, e mai intens ca în ultimele 2 săptămâni. S-au întors și (jucătorii accidentați) - Moussa (Sissoko) s-a întors, Harry (Kane) s-a întors, Stevie (Bergwijn) s-a întors, cu toții vor să jucăm din nou și suntem motivați
https://i.eurosport.com/2020/06/02/2827070.jpg
Premier League
Lukaku poate fi oprit într-un singur mod: "L-aș lovi, i-aș șopti mizerii la ureche"
17/09/2021 LA 14:53
Europa League
Leicester - Napoli 2-2, în meciul serii din EL. Rezultatele din Europa League și Conference League
16/09/2021 LA 21:01