Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

OFICIAL | Liverpool s-a despărțit de Dejan Lovren! Croatul, transferat la Zenit. Mesajul lui Klopp

Irina Aldea

Actualizat 27/07/2020 la 16:12 GMT+3

Liverpool a anunțat azi în mod oficial transferul lui Dejan Lovren la Zenit St. Petersburg. Croatul va juca în Champions League și în sezonul viitor.

Dejan Lovren pleacă de la Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Dejan Lovren s-a despărțit azi de Liverpool, noua campioană a Angliei. Mai mult pe banca de rezerve în acest sezon, Lovren a făcut pasul către prima ligă din Rusia. Astfel, Dejan Lovren va juca în Champions League și în sezonul viitor. Croatul a jucat doar 777 de minute în acest sezon de Premier League și a prins doar 10 meciuri ca titular la Liverpool, dar are admiratori în Rusia. Zenit se pare că ar fi plătit 10 de milioane de euro pentru Lovren.
Jurgen Klopp i-a transmis fundașului un mesaj emoționant la despărțire: “O altă legendă a lui Liverpool care părăsește clubul. A fost o parte foarte, foarte importantă pentru echipă din prima zi în care a venit aici. Îmi amintesc când am jucat cu Dortmund împotriva lui Liverpool într-un meci amical, iar Dejan a înscris un gol superb cu capul. Aceea a fost imaginea pe care am avut-o în minte când am ajuns aici. A jucat în super-meciuri și a înscris unul dintre cele mai importante goluri din istoria noastră la 4-3 împotriva Borussiei Dortmund, un moment minunat. A avut multe meciuri bune. Da, cred că nu i-a plăcut când l-am scos de pe teren în prima repriză a meciului cu Tottenham, dar asta este o parte din fotbal și așa te poți dezvolta – el mereu a revenit. Când a fost în formă, a fost mereu în echipă. Un jucător grozav și o persoană minunată. Ieri ne întrebam cine va fi cel mai bun prieten al lui Mo, acum că el pleacă. Au fost și sunt foarte apropiați, ne va fi dor de el”, a transmis Klopp pentru site-ul oficial al lui Liverpool.

Lovren este de 6 ani la Liverpool

Dejan Lovren a fost adus în 2014 de la Southampton de către Brendan Rodgers pentru 25 de milioane de euro și a jucat 185 de partide în tricoul lui Liverpool. Momentul de glorie a fost în 2016, când a marcat unul dintre golurile revenirii fabuloase, pe Anfield, în fața Borussiei Dortmund.
În acest sezon, Lovren a fost a patra variantă ca fundaș central după Van Dijk, Gomez și Matip. Din această vară, Klopp vrea să-l integreze în planurile echipei mari și pe Sepp van den Berg, olandezul de 18 ani pe care l-a cumpărat în vara trecută de la Zwolle.
Spectacolul din Premier League de pe Eurosport vă este oferit de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo