As anunță că oficialii lui United au luat decizia de a-l pune pe Pogba pe lista de transferuri, mutarea urmând a avea loc cel mai probabil vara viitoare. "Diavolii" sunt dispuși să se despartă de jucătorul din Hexagon încă din iarnă, dar e știut faptul că marile grupări din Europa nu fac investiții atât de mari în perioada de mercato din ianuarie.
Pogba mai are contract cu gruparea de pe Old Trafford până în 2022, dar ultimul an și jumătate a fost unul presărat cu multe momente tensionate și prea puțin fotbal. Mai întâi, Pogba a absentat o lungă perioadă, speculându-se că se dă accidentat. Apoi, revenit pe teren, nu a strălucit, iar în acest moment nu mai pare un titular indiscutabil.
Campion mondial cu Franța, mijlocașul central are calități reale, dar e un fotbalist extrem de dificil, care poate influența negativ vestiarul, astfel că United a decis să îl vândă.
Ligue 1
Încă un indiciu că Mbappe va pleca la Real! PSG a pus ochii pe 3 fotbaliști care să-i ia locul
15/05/2022 LA 17:27
Prețul este mult sub pretențiile financiare anterioare, United cerând în trecut aproximativ 100 de milioane de euro pentru starul său. Acum, din cauza crizei și a faptului că se apropie scandența contractului, englezii cer doar 53 milioane de lire, aproxiamtiv 60 de milioane de euro, anunță spaniolii de la As.

Pogba, în atenția lui Real Madrid și Juventus

Real Madrid ar putea fi tentată de această mutare, Zidane fiind un fan declarat al lui Pogba. Totuși, în vară e de așteptat ca "galacticii" să încerce transferul lui Mbappe, astfel că nu se știe sigur dacă ibericii își vor permite două mutări extrem de costisitoare.
O altă alternativă pentru Pogba e fostul său club, Juventus. "Bătrâna Doamnă" s-a interesat în trecutul recent de el, însă a fost descurajată de suma cerută de United. Acum, judecând după noul preț fixat, mutarea ar putea redeveni tentantă pentru torinezi.
Cu sau fără Pogba în primul "11", United se deplasează în această etapă pe terenul lui Everton, fostul lider din Premie League. Partida de pe Goodison Park e sâmbătă, de la 14:30, în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
https://i.eurosport.com/2020/11/03/2927919.jpg
Premier League
Ten Hag a întocmit o listă de 4 super fotbaliști, dintre care se va alege înlocuitorul lui Pogba
11/05/2022 LA 17:51
Fotbal
Cine se va ocupa de Haaland&Co după moartea lui Raiola! Starul așteptat să se implice în afacere
02/05/2022 LA 04:55