Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ole Gunnar Solskjaer recunoaște că nu știe dacă Edinson Cavani va mai rămâne la Manchester United

Vlad Dumitrescu

Actualizat 09/04/2021 la 19:12 GMT+3

Managerul lui Manchester United, Ole Gunnar Solskjaer, a recunoscut că nu știe dacă Edinson Cavani va mai continua pe Old Trafford și sezonul viitor.

Edinson Cavani și Ole Gunnar Solskjaer

Credit imagine: Getty Images

Contractul internaționalului uruguayan expiră în această vară, el venind la Manchester United pe termen scurt vara trecută, după ce a plecat liber de contract de la Paris Saint-Germain.
Cavani a intrat de pe bancă în victoria cu 2-0 din Europa League de la Granada însă a avut probleme serioase cu accidentările în acest sezon, marcând șapte goluri în 28 de apariții până acum.

Cavani, spre Boca Juniors?

Însă atât tatăl său cât și fostul său coleg de la Manchester United, Marcos Rojo, au declarat că atacantul dorește să se transfere la Boca Juniors, în Argentina.
Jurnalitul italian Fabrizio Romano a informat că Boca Juniors i-a oferit lui Cavani un contract valabil pe doi ani, însă Manchester United vrea să îl păstreze pentru încă un sezon.
”Sunt în contact constant cu Edi, bineînțeles, avem un dialog deschis. Încă nu știe ce vrea să facă sezonul viitor iar eu nu am o problemă cu asta”, a declarat Solskjaer.
”Nu a fost un an ușor, nici pentru el, nici pentru restul lumii, așa că are nevoie de timp pentru a lua o decizie”, a adăugat norvegianul.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo