Manchester United a fost umilită de Tottenham, chiar pe Old Trafford, în etapa a 4-a din Premier League, iar după acest dezastru a curs o serie de reacții din toate părțile. Una dintre cele mai tranșante astfel de reacții a venit din partea lui Patrice Evra, fost jucător și căpitan pe Old Trafford, care în calitate de specialist al Sky Sport a făcut declarații tăioase la adresa echipei lui Solskjaer.
Chiar înainte de începerea partidei de ieri, Evra a ieșit în evidență spunând că United nu avea nevoie de Donny Van De Beek, iar faptul că acesta nu începe ca titular demosntrează acest lucru: "Nu înțeleg de ce Van De Beek nu e titular. Asta arată că nu aveam nevoie de el. Cred că fiecare fan al lui United este dezamăgit că Van de Beek nu este titular. Nu cred că este în competiție cu Paul Pogba."
După meciul câștigat de United cu Brighton, impresarul lui Van De Beek a lansat un atac la adresa clubului pentru faptul că jucătorul este folosit foarte puțin, dar Evra a avut și atunci o reacție virulentă la adresa agentului spunând că ar trebui să tacă din gură, susținând că United a greșit cu acest transfer.
Premier League
Ce a ajuns Arsenal! Henry l-a chemat pe Evra să vadă un meci al "tunarilor" ce s-a întâmplat
14/12/2020 LA 05:41

Patrice Evra: "Jucați-vă pe Playstation"

Starea de spirit a lui Evra s-a înrăutățit în prima repriză a meciului de ieri, întrucât Spurs a intrat cu un avantaj de 4-1 la pauză: "Nu vreau să comentez acest joc. Este o catastrofă, cum spunem noi în Franța. Ce se va întampla acum?"
Evra a mers mai departe și i-a sfătuit pe fanii lui United să nu se mai uite la a doua repriză, ci să se joace pe Playstation: "Sfatul meu pentru orice fan al lui United este acum să cumpere un Playstation, să cumpere un jucător precum Sancho sau chiar Messi și să înceapă să joace pentru că acesta este un dezastru."
După meci, Evra a fost și mai dur cu jucătorii fostei sale echipe și a fost la un pas de a isbucni în lacrimi în studioul Sky Sport, spunând că ia în calcul să renunțe la slujba de expert pentru a nu mai fi nevoit să suporte astfel de umilințe: "Sunt o perdoană pozitivă, dar sunt devastat. Știu că trebuie să-ți măsori cuvintele când vorbești la televizor, dar este o rușine. Alexis Sanchez a cerut să i se desfacă contractul după primul antrenament la United, cred că asta voi face și eu. Le voi cere celor de la Sky să-mi înceteze contractul. Simt ceea ce simt toți fanii lui United. De aceea, aș prefera să comentez alte jocuri decât cele ale lui United, dacă voi continua să lucrez pentru Sky."

Harry Maguire is dejected after Man Utd conceded late equaliser

Credit imagine: Getty Images

Patrice Evra: "Nu văd dăruire din partea jucătorilor"

Fostul internațional francez a mai adăugat că nu antrenorul este de vină pentru ceea ce se întâmplă la club, ci mai degrabă oficialii de pe Old Trafford, pentru că nu l-au susținut mai mult pe norvegian cu transferuri în această perioadă: "Nu mă așteptam la nimic din acest sezon. Mă simt trist și pentru manager. Acum vom începe să vorbim despre el, el va fi următorul care va trebui să plece, dar ce se întâmplă cu consiliul? În fiecare an de la plecarea lui Ferguson, managerii au fost demiși. Deci asta este soluția? Întotdeauna prețul jucătorilor vizați pentru transfer sunt prea mari. E ca și cum te duci să-ți iei o mașină, știi prețul ei real, dar încerci să o cumperi mai ieftin."
Furia lui Evra a fost atât de mare încât a declarat că fiecare oficial de la United ar merita câte o palmă pentru felul în care au gestionat problemele de la club în ultimii ani, dar a fost vehement și la adresa jucătorilor, pentru că nu vede la aceștia dăruirea care se presupune la un asemenea club: "Nu promovez violența, dar toți oficialii merită câte o palmă în acest moment. Eu asta aș face dacă aș lucra la club. La jucători este vorba de nepăsare. Limbajul trupului spune tot. Nu văd pasiune, dragoste pentru acest tricou. Nu văd niciun jucător care să înțeleagă ce tricou poartă și ce istorie are clubul la care evoluează."
Manchester United rămâne cu numai 3 puncte după 3 meciuri disputate în acest sezon de Premier League, și acelea obținute după un final controversat în deplasarea de la Brighton. După pauza de 2 săptămâni dedicată echipelor naționale, United va juca în deplasare cu Newcastle, iar apoi va debuta și în noul sezon din Champions League, tot în deplasare, cu PSG.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
Unde ar putea ajunge Pogba după ce își încheie contractul cu United! Anunțul lui Mino Raiola
ACUM 14 ORE
Premier League
Guardiola, enervat pe o parte a fanilor lui City: "Mi se pun vorbe în gură"
IERI LA 13:20