Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Patru cluburi uriașe din Premier League, condamnate să rateze startul sezonului viitor

Irina Aldea

Actualizat 04/08/2020 la 09:59 GMT+3

Cluburile din Premier League angrenate în cupele europene vor rata startul sezonului viitor, anunță presa din Marea Britanie.

Manchester City & Manchester United

Credit imagine: Getty Images

Manchester City, Manchester United, Chelsea și Wolverhampton sunt încă implicate în competițiile europene. Cele patru echipe vor fi nevoite să amâne revenirea în Premier League la întoarcerea din Europa. Noul sezon din Premier League, transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport, va începe pe 12 septembrie.
Finala Champions League este programată pe 23 august, în timp ce finala Europa League va avea loc pe 21 august. Astfel, Premier League a luat decizia de a le oferi celor patru cluburi amintite anterior undă verde să plece spre Europa și să concureze în competițiile în care se află, dar acestea vor fi nevoite să piardă primele două săptămâni din următorul sezon de Premier League.

City, United, Chelsea și Wolves, condamnate să rateze startul sezonului de Premier League

Luna trecută, Sportsmail preciza că atât cele două ehipe din Manchester, cât și Chelsea și Wolves vor avea cel mai probabil șansa de a amâna primele meciuri din noua campanie de Premier League, având în vedere că vor avea multe meciuri de disputat, timpul foarte scurt la dispoziție, dar și contextul pandemic global.
Cel mai probabil, cele patru echipe vor reveni în Anglia pe 20-22 septembrie. După ce a pierdut finala Cupei Angliei în fața celor de la Arsenal, Frank Lampard a declarat că își dorește să înceapă noul sezon cu întârziere. Echipa din vestul Londrei va reveni pe teren pe 8 august, atunci când va disputa meciul retur din Champions League cu Bayern Munchen. Germanii s-au impus în tur cu 3-0.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo