Despre posibilia plecare a internaționalului francez s-a tot scris în ultimii ani, echipele cel mai des puse în legătură cu Pogba fiind Real Madrid unde l-ar dori Zinedine Zidane și fostul său club, Juventus. Însă Schmeichel, care a vorbit ”cu persoanele potrivite” susține că Pogba nu va pleca nicăieri.
Pogba și-a exprimat dorința de a părăsi Manchester United acum un an, recunoscând că la acel moment era cazul să caute o provocare în altă parte. Însă la 12 luni distanță, incertitudinile rămân în ceea ce privește viitorul său. United nu a intrat încă în discuții privind contractul său.
Însă Schmeichel consideră că francezul dorește să rămână pentru a demonstra contestatarilor că poate juca la nivel înalt: ”Sunt absolut convins că vrea să rămână. Pur și simplu știu, am vorbit cu persoanele care cunosc situația”.
Premier League
El e "cel mai dorit" jucător din lume: are deja 6 oferte, urmând a pleca gratis de la clubul actual
IERI LA 11:55
”Una este felul în care este portretizat în presă pentru ceea ce face și spune chiar el, alta este ce face agentul său”, a completat Schmeichel.

Declarațiile controversate despre Pogba ale lui Mino Raiola

Cu siguranță că zvonurile privind plecarea lui Pogba de pe Old Trafford au fost alimentate și de afirmațiile lui Mino Raiola, agentul lui Pogba. Contractul lui Pogba cu Manchester United expiră la sfârșitul sezonului viitor, iar Raiola a afirmat recent că nu exclude o plecare a francezului.
”Italia este ca acasă pentru Paul. I-ar plăcea să se întoarcă la Juve dar vom vedea ce se va întâmpla după Euro. Paul vrea să joace la cel mai înalt nivel”, a declarat Raiola.
Pogba și Raiola au declarat în pre-sezon vara trecută că francezul este pregătit de o nouă provocare, în contextul discuțiilor despre un transfer al său la Real Madrid. Această mișcare nu s-a concretizat pentru că Manchester United a cerut în jur de 195 de milioane de euro pentru mijlocaș.
https://i.eurosport.com/2020/06/18/2835076.jpg
Premier League
Moment fabulos cu Sir Alex: "A luat-o razna la telefon, înjura și urla. Știți ce a făcut mama?"
IERI LA 09:31
Premier League
United a renunțat la Rice și pregătește transferul anului. Mutarea care o face cea mai bună din lume
IERI LA 08:29