Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pep Guardiola i-a găsit înlocuitor lui Fernandinho în Premier League! Pe cine a pus ochii spaniolul

Eurosport
DeEurosport

Publicat 06/05/2021 la 18:23 GMT+3

City s-a calificat în finala Ligii Campionilor şi este aproape campioană în Anglia, dar Pep Guardiola este deja cu gândul la sezonul viitor.

Pep Guardiola

Credit imagine: Getty Images

articol de Romeo Ene
Astfel, acesta caută un mijlocaş central, iar conform Mirror, Yves Bissouma, de la Brighton, este cel dorit de Pep, City fiind dispusă să plătească 30 de milioane de lire sterline.
Motivul pentru care ‘’cetăţenii’’ îl doresc pe Bissouma este legat de faptul că situaţia contractuală lui Fernandinho nu este clară, iar brazilianul a împlinit recent 36 de ani.

Bissouma, pe lista mai multor cluburi din Premier League

Colegul lui Florin Andone de la Brighton şi internaţional din Mali este urmărit şi de Arsenal, Everton, West Ham şi Tottenham. City caută să aducă un mijlocaş central în următoarea fereastră de transferuri, ţinând cont de faptul că lui Fernandinho îi expiră contractul şi a ajuns la o vârstă înaintată.
Mijlocaşul Declan Rice, de la West Ham, cotat de transfermarkt la 60 de milioane de lire sterline, se află pe radarul lui City, dar Chelsea are şanse mai mari de a-l transfera, ţinând cont că jucătorul ‘’ciocănarilor’’ a mai evoluat la Chelsea la începutul carierei. Aşadar, City s-a reorientat către Bissouma, în vârstă de 24 de ani, fiind favoritul lui Guardiola.
Bissouma a venit la Brighton pentru 15 milioane de lire sterline de la Lille în 2018 și a avut un succes imens, prestaţiile sale impresionante atrăgând atenția cluburilor mari din Premier League. Brighton s-a resemnat cu gândul că-şi va pierde mijlocaşul în această vară, însă va solicita un preţ dublu pe el, 30 de milioane de lire sterline. Fernandinho a făcut o partidă excelentă cu PSG în returul semifinalelor Ligii Campionilor, arătându-şi încă o dată clasa.
Internaționalul brazilian Fernandinho, care a împlinit recent 36 de ani, ajungând cu City în finala UCL, a declarat că va aștepta până la confruntarea de la Istanbul cu Chelsea, de pe 29 mai, înainte de a lua o decizie cu privire la viitorul său. El face parte din vechea gardă a jucătorilor lui City, Vincent Kompany, David Silva au plecat deja, iar Sergio Aguero urmează în curând.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Programul Premier League - 8-9 mai
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo