Palmaresul lui Pep Guardiola ca antrenor principal este unul remarcabil. Spaniolul a încheiat pe primul loc în La Liga în primele sale trei sezoane pe banca Barcelonei. De reținut că Pep tocmai ce venise de la echipa a doua a clubului, cu zero experiență în fotbalul mare. Următoarea stagiune, 2011/2012, reprezintă o anomalie pentru mașinăria de succes numită Pep: doar locul doi.
După această dezamăgire, Pep a luat calea Germaniei și a mers la Bayern, unde a făcut ce știe mai bine: a adus o trofee interne fără pauză. Trei ani a stat pe Allianz Arena, de trei ori a câștigat Bundesliga. Chiar dacă succesul în UEFA Champions League l-a evitat, Pep a simțit nevoia unei noi provocări și a plecat în Anglia.
În primul sezon la Manchester City inimaginabilul s-a produs iar Guardiola a terminat tocmai pe trei. Nu-i nimic însă. Spaniolul doar s-a încălzit mai greu și au urmat apoi două titluri consecutive, al doilea fiind obținut în fața uneia dintre cele mai bune echipe din istoria Premier League – Liverpool sub comanda lui Jurgen Klopp.
Premier League
Competiție serioasă pentru Real în cursa pentru transferul lui Mbappe! Ce forță din Anglia îl vrea
ACUM 15 ORE
Tot acest succes a venit însă într-un context cu totul special. Dacă majoritatea antrenorilor încep prin a-și dovedi talentul și priceperea la echipele mai mici pentru ca apoi să se lupte pentru șansa de a fi luați în considerare de cluburile mari, Guardiola nu a avut astfel de griji. Barcelona a avut încredere în Guardiola și i-a oferit o șansă unică în fotbal. Cu greu găsești un antrenor care poate spune că prima sa echipă a fost Barcelona. Sigur, presiunea este mare, dar în același timp resursele și condițiile sunt pe măsură.
https://i.eurosport.com/2019/06/12/2613692.jpg
Au urmat alte două cluburi la fel de mari: Bayern Munchen și Manchester City. În total, Guardiola a putut cheltuit 1,3 miliarde de euro în doar 11 sezoane ca antrenor. Au fost cumpărați 59 de jucători, însă aici nu sunt incluse vedete ca Robert Lewandowski care a venit gratis sau Leo Messi, care a fost crescut de Barcelona.
Surprinzător însă Guardiola a cheltuit cel mai mult pe fundași – 513 milioane de euro. Cancelo, cumpărat de City pentru 65 de milioane în această vară, este cel mai scump fundaș, alături de Aymeric Laporte, cumpărat pentru aceeași sumă. Pentru atacanți, Guardiola a cheltuit 385 de milioane de euro iar pentru mijlocași 326 de milioane de euro. Portarii au costat 77,6 milioane de euro.
La City Guardiola a cheltuit cel mai mult. De când a ajuns în Manchester, Pep a cheltuit mai mult decât dublu față de ce a fost la Bayern sau Barcelona. La City, englezii au cheltuit 762 de milioane de euro, Barcelona 341 milioane de euro și Bayern 341 milioane de euro.
De curând, Manchester City a devenit primul club din lume al cărei valoare a lotului depășește un miliard de euro.
Fără îndoială, Guardiola, chiar dacă a avut poate condițiile de care alții nu au beneficiat, a știut să le folosească la maxim. Pep și-a pus amprenta pe fotbal nu doar prin titlurile câștige, ci și prin stilul de joc și felul în care dezvoltă fotbaliștii aflați sub comanda sa. Acestea sunt calitățile unui mare antrenor.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
Premier League
Tuchel nu se va putea baza pe 2 staruri în meciul cu City! Ce a spus despre rivalitatea cu Gaurdiola
ACUM 18 ORE
Premier League
"Ar fi avut o problemă uriașă!" Ce spune Figo despre revenirea lui Ronaldo la Manchester United
ACUM 19 ORE