Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pericolul mare pentru jucători după reluarea campionatului. Medicii din Premier League avertizează

Sebastian Ujica

Actualizat 23/03/2020 la 08:00 GMT+2

Doctorii din Premier League vor să avertizeze cluburile de riscurile la care sunt expuși jucătorii dacă se va încerca terminarea sezonului într-un ritm accelerat.

Alexandre Lacazette has been ruled out of action with an ankle injury

Credit imagine: Getty Images

Premier League a anunțat săptămâna trecută că sezonul va rămâne suspendat până cel puțin pe 30 aprilie, însă planul în acest moment este ca fotbalul din Anglia să revină pe 1 iunie. Acest lucru provoacă însă noi probleme pentru cluburi și jucători.
Daily Mail scrie că medicii Premire League vor să tragă un semnal de alarmă despre riscurile mari ca jucătorii să sufere accidentări musculare serioase dacă se va încerca terminarea sezonului foarte rapid după ce va reîncepe.

Riscuri mari pentru jucători

Cluburile vor să încheie acest sezon pentru a evita pierderi financiare semnificative, însă disputarea a 9 sau 10 partide în decurs de puțin mai mult de o lună îi îngrijorează pe doctori. Iar cluburile care sunt implicate în Cupa Angliei și cupele europene vor avea programe și mai dificile.
Medicii consideră că vor fi mulți jucători care vor acuza probleme musculare, în special în zona coapsei și la inghinali. Acest lucru va fi cauzat de ritmul accelerat de joc după o pauză lungă în care jucătorii nu au evoluat în partide. Dacă sezonul va fi reluat pe 1 iunie, vor fi aproape 3 luni fără fotbal pentru fotbaliști! Un medic al unui club din Premier League le-a povestit despre riscuri celor de la Daily Mail.
Este o provocare uriașă să joci sâmbătă, miercuri, sâmbătă într-o perioadă atât de scurtă, însă e posibil. Va exista un număr ridicat de accidentări, fără îndoială. Pe de altă parte, de aceea cluburile au loturi bogate numeric. Jucătorii mai robuști vor face față, însă unor jucători le este necesar mai mult timp de a recupera după partide. Cei cu istoric medical sau care abia revin după accidentări vor fi în pericol
Având în vedere că și timpul de pauză între finalul acestui sezon și începerea sezonului următor va fi unul scurt, medicii avertizează și că efectele perioadei aglomerate se vor simți în stagiunea viitoare.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo