Plusuri

  • Arsenal. Tunarii au arătat excelent în meciul cu Fulham. Un început nu neapărat foarte bun de partidă, dar după golul marcat de Lacazette echipa lui Arteta a controlat clar partida iar câștigătoarea meciului nu a fost niciodată pusă la îndoială. Progresele continuă sub conducerea lui Arteta.
  • Willian. Brazilianul a reușit două assist-uri în primul său meci pentru Arsenal. Doar legendarul Ray Parlour a mai reușit asta în Premier League, tocmai în 1992. Bonus, a executat aproape impecabil o lovitură liberă, însă mingea a ajuns în bară și a creat alte trei ocazii. Când te gândești la un prim meci la noua echipă, nu prea poți să ceri mai mult. Evident, fanii l-au votat drept omul meciului.
Premier League
Ce va face Lampard în privința lui Kepa, după o nouă greșeală uriașă a portarului iberic
ACUM 3 ORE
  • Noua regulă privind arbitrajul video. Kyle Walker-Peters a fost eliminat în Crystal Palace – Southampton după ceea ce a părut o intrare extrem de periculoasă asupra lui Mitchell. Numai că acum arbitrii pot merge la marginea terenului să vadă imagini video. Fix asta a făcut și Jon Moss și a transformat cartonașul roșu în galben. O decizie corectă.
  • Vincente Guaita. E foarte simplu: fără intervențiile spaniolului, Crystal Palace nu ar fi câștigat în fața lui Southampton. A salvat decisiv de două ori, în momente cheie, nu a primit niciun gol, a avut cinci intervenții excelente per total. Un meci impecabil care a adus trei puncte lui Palace.
  • Leeds United. Wow! Cum să revii în Premier League și să devii echipa preferată a neutrilor încă din prima etapă. După cum comenta un fan pe Twitter – „ca orice om decent, nu-i sufăr pe Leeds, dar cât mă bucur că s-au întors!”. Marcelo Bielsa se încăpățânează să joace în stilul său orice meci: ofensiv, un pressing sufocant, fluid, spectaculos. Rezultatul? Trei goluri marcate acasă la campioana Angliei. Salah a avut un meci extraordinar, dar toată echipa lui Leeds merită laudele tuturor pentru cum au jucat pe Anfield. Welcome back.
  • Callum Wilson. Multă lume a ridicat puțin din sprâncene când Newcastle l-a transferat pe Wilson, care a fost mai mult accidentat în ultima vreme. Însă englezul a avut parte de un debut perfect în victoria lui Newcastle de la West Ham. A marcat chiar în primul meci și a fost mereu periculos prin cursele sale de pe bandă prin care a scos constant din joc adversari. N-ar fi fost rău să aibă și cui pasa în careu, dar cu siguranță asta va veni în timp.
  • Jamie Vardy. Primul meci al sezonului, prima dublă. Mai mult, englezul a ajuns la 105 goluri, cu unul mai mult decât legendarul Didier Drogba. Cu 43 de meciuri mai puțin jucate. Prea multe nu mai sunt de spus, dar Jamie Vardy este Leicester și Leicester este Jamie Vardy.
  • James Rodriguez. După un meci excelent făcut de Everton, întreaga echipă trebuie lăudată. Mai ales Allan care a coordonat excelent jocul de la mijloc. Dar fiind microbiști și mereu înclinați să apreciem mai mult ofensiva, ne-au fugit ochii la James, evident, care a fost mereu periculos: niciun jucător nu a creat mai multe ocazii sau a făcut mai multe intercepții decât columbianul în partida cu Tottenham.
  • Timo Werner. Chelsea nu a mers neapărat excelent în partida cu Brighton, câștigată luni seară cu 3-1, dar germanul a făcut un meci bun. A avut 36 de atingeri, din care 7 în careul advers. Din 19 pase, 15 au fost de succes și a alergat 11,53 km, doar NGolo Kante depășindu-l.

Minusuri

  • Atacul lui Fulham. Știu, au pierdut cu 3-0, așa că e greu să spui că Fulham nu a jucat tocmai rău, în special în prima parte. Însă chiar n-au făcut-o, numai că marea problemă a fost treimea adversă. Mingea era avansată fără probleme în fața careului, însă de acolo totul se oprea. Absența lui Mitrovic, odihnit pentru că a venit târziu de la naționala Serbiei, s-a resimțit. De când a intrat sârbul pe teren, conexiunea dintre mijloc și atac a fost cu totul alta.
  • Southampton FC. Echipa lui Hasenhuttl nu a reușit să profite de perioada bună din a doua parte a sezonului trecut și a pierdut primul meci din acest sezon cu Palace. Sfinții au avut 70% posesie, dar degeaba. Apărarea a cedat la contraatacurile tăioase ale celor de la Palace, o strategie bine cunoscută pentru echipa lui Hodgson, dar pentru care Hasenhuttl nu a avut niciun răspuns în weekend. Așteptările erau mai mari.
  • Rodrigo. Noua achiziție a lui Leeds s-a apărat ca un atacant și a intrat stupid la Fabinho, cauzând penalty-ul care a adus cele trei puncte pentru cormorani. Un gest inconștient pe care cu siguranță îl regretă, dar și unul care putea fi evitat. Nu știm ce a fost în mintea spaniolului, dar cu siguranță e un debut demn de uitat. Probabil singura bilă neagră pentru Leeds din această primă etapă.
  • West Ham. Spre surprinderea absolut nimănui, West Ham a fost surprinsă pe contraatac pe finalul meciului, alergând disperată după egalare. Hendricks a marcat pentru Newcastle și a încheiat socotelile. Un scenariu care pare pus pe repeat de cel puțin patru ani. Trebuie să fie tare frustrant pentru fani. Nimic nu pare să meargă în vestul Londrei: un antrenor care nu pare capabil să motiveze nici un pește să înoate, fani furioși, o conducere letargică și incompetentă, un stadion rece chiar și cu spectatori.. retrogradarea nu pare departe.
  • Slaven Bilic. După ce nu ai jucat niciodată așa în Championship, să alegi să joci cu trei fundași în prima etapă de Premier League poate părea bizar. Pentru că este și rezultatele s-au văzut. Cu o echipă neschimbată variantele sunt limitate pentru croat dar chiar și așa experimentul lui tactic a eșuat.
  • Harry Kane. Mai știe cineva unde este adevăratul Kane? De vreo două sezoane pare că urmărim o umbră a acestui jucător. Poate că toate acele reveniri „spectaculoase” înainte de termen după accidentări serioase și-au spus cuvântul. Este mare lucru să știi să gestionezi accidentările dar englezul și staff-ul său medical nu par să fi avut abordarea potrivită. Tottenham a fost mereu disperată să-și aducă talismanul înapoi iar această atitudine pare să-i fi costat pe termen lung.
  • Kai Havertz. Marea promisiune a fotbalului german a avut momente în care a arătat de ce este capabil, însă se vede că nu este încă 100% la nivelul fizic necesar, a părut mereu cu un pas în spate față de ritmul meciului. Nu a jucat în cele două amicale ale Germaniei și nici în meciul lui Chelsea cu Brighton pentru că transferul său nu era încă finalizat. Mai avem de așteptat.

Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.

Premier League
Liverpool a învins-o pe Chelsea pe Stamford Bridge! Mane a adus victoria printr-o "dublă"
ACUM 4 ORE
Premier League
Klopp, un car de nervi la pauza meciului cu Chelsea: "Sunteți nebuni?". Ce l-a scos din sărite
ACUM 5 ORE