Înaintea duelului dintre Everton și Manchester United, fostul jucător și manager al lui Liverpool a avut o declarație surprinzătoare, acuzându-l pe Pogba că nu-și dorește cu adevărat să joace pentru United.
Pogba a lipsit o mare parte a sezonului curent, după ce a suferit o accidentare la gleznă în luna septembrie a anului trecut. Mijlocașul de 26 de ani, campion mondial cu Franța în 2018, a bifat doar 8 partide oficiale în stagiunea curentă, fiind chinuit de dureri la piciorul drept.
În ciuda problemelor medicale resimțite de Pogba, Graeme Souness, un fin cunoscător al campionatului din Anglia, este de părere că francezul are un alt motiv pentru care nu evoluează pentru clubul de pe Old Trafford. Acesta este reprezentat de activitățile extrasportive din viața mijlocașului cotat la 100 milioane de euro, care îi ocupă o mare parte a timpului.
Premier League
Unde ar putea ajunge Pogba după ce își încheie contractul cu United! Anunțul lui Mino Raiola
ACUM 4 ORE
"Îl tot văd pe Pogba cum dansează la nunți, cum joacă baschet și cum se implică în alte activități, mai puțin în fotbal. Ceva îmi spune că nu vrea să joace cu adevărat pentru Manchester United. Stau și mă întreb: cum poți să nu îți dorești așa ceva? Sincer, în acest ritm nu știu dacă va juca la Euro.", a spus Souness pentru Sky Sports.
https://i.eurosport.com/2019/08/31/2666449.jpg

Pogba poate reveni în următoarele 2 etape

Potrivit celor de la L'Equipe, Paul Pogba ar putea reveni pe teren în etapa viitoare, la derby-ul orașului cu Manchester City, programat pe 8 martie. Ultimul meci jucat de francez pentru "diavolii roșii" a fost în decembrie, împotriva lui Newcastle, când acesta a bifat 45 de minute.
Pogba a suferit o intervenție chirurgicală la gleznă chiar în prima zi din 2020. Imediat după operație, Solskjaer a anunțat că mijlocașul de 26 de ani va lipsi 6 luni. Cu toate acestea, se pare că recuperarea a decurs bine, iar Pogba ar putea reveni chiar în următoarele săptămâni.
Dacă probabilitatea ca Pogba să revină la derby-ul din Manchester este de 50%, șansele ca mijlocașul să fie pe teren la duelul cu Tottenham, de pe 15 martie, sunt mult mai mari, anunță jurnaliștii francezi.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Guardiola, enervat pe o parte a fanilor lui City: "Mi se pun vorbe în gură"
ACUM 21 ORE
Premier League
Carragher nu crede în Ronaldo la United: "Creează tot atâtea probleme câte rezolvă"
ACUM O ZI