Eurosport
Premier League | Tottenham - Manchester United 1-1, după golurile înscrise de Bergwijn și Fernandes
De
Publicat 19/06/2020 la 23:51 GMT+3
Premier League | Tottenham - Manchester United 1-1. Derby-ul din această seară s-a încheiat la egalitate, după golurile înscrise de Steven Bergwijn și Bruno Fernandes.
Premier League | Tottenham - Manchester United
Credit imagine: Getty Images
Tottenham a deschis scorul în minutul 27, după o acțiune personală de excepție reușită de Steven Bergwijn. Atacantul olandez a plecat cu mingea la picior de la centrul terenului, a trecut în viteză pe lângă Harry Maguire și a finalizat cu un șut violent la colțul scurt, de unde David de Gea n-a reușit să respingă.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/06/19/2835984-58484708-2560-1440.jpg)
Premier League | Steven Bergwijn deschide scorul în derby-ul Tottenham - Manchester United
Sursa video: Eurosport
Formația pregătită de Ole Gunnar Solskjaer a oferit repede replica, însă goalkeeper-ul Hugo Lloris s-a aflat într-o formă excelentă și și-a salvat echipa. Portarul francez n-a reușit să intervină și în minutul 81, la penalty-ul transformat de Bruno Fernandes. Intrat pe parcursul reprizei secunde, Paul Pogba a obținut lovitura de la 11 metri după ce l-a păcălit pe Eric Dier. Francezul a trecut elegant pe lângă mijlocașul lui Spurs și a căzut în apropierea porții lui De Gea. Fernandes a executat în dreapta lui Lloris, în plasa laterală.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/03/07/2790626-57596530-2560-1440.jpg)
Premier League | Bruno Fernandes a restabilit egalitatea în Tottenham vs Manchester
Sursa video: Eurosport
Premier League | Tottenham - Manchester United 1-1
Tot Dier l-a faultat în care în minutul 90 pe Anthony Martial, iar arbitrul central a dictat o nouă lovitură de la 11 metri în favoarea trupei lui Solskjaer. Arbitrajul video a intervenit prompt și a analizat faza. Pe reluare s-a văzut clar că a lipsit contactul dintre atacantul lui United și mijlocașul lui Spurs, motiv pentru care acordarea penalty-ului a fost anulată. Derby-ul din această seară s-a încheiat 1-1, scor care nu le ajută pe cele două formații, din perspectiva luptei pentru locurile de Champions League.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/06/19/2836048-58485988-2560-1440.png)
Premier League | Arbitrajul video a intervenit în prelungirile meciului Tottenham - United
Sursa video: Eurosport
După 30 de etape disputate din actualul sezon de Premier League, United se află pe locul 5, cu 46 de puncte. De cealaltă parte, Tottenham ocupă poziția a 8-a, la 4 puncte în spatele "diavolilor roșii".
Etapa a 30-a din Premier League continuă în direct și în exclusivitate la Eurosport, în acest weekend. Duminică va avea loc un alt meci "de foc": Everton și Liverpool se vor întâlni pe Goodison Park, în derby-ul Merseyside, de la ora 21:00.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/06/18/2835076-58466548-2560-1440.jpg)
Premier League bun
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo