După ce Liverpool a emis un comunicat oficial în care anunță că Virgil van Dijk a suferit o accidentare severă la ligamentele genunchiului, acum a venit rândul fundașului să le transmită un mesaj fanilor săi.

"În această după-amiază (n.r. - ieri) m-am întâlnit cu medicul pentru a planifica în cel mai mic detaliu procesul de recuperare, ca urmare a accidentării suferite la meciul cu Everton. Acum sunt 100% concentrat asupra recuperării și voi face tot ce pot ca să revin pe teren cât mai repede.

Premier League
Ozil, dezamăgit că n-a fost inclus în lotul lui Arsenal pentru Premier League. Ce promisiune a făcut
PESTE 20 MINUTE

În ciuda dezamăgirii mele evidente, sunt convins că mă voi întoarce pe teren mai bun, mai în formă și mai puternic ca niciodată, cu ajutorul lui Dumnezeu. În fotbal, ca și în viață, sunt de părere că totul se întâmplă cu un scop și este important să nu renunți, indiferent de suișuri și coborâșuri. Cu sprijinul soției, copiilor, familiei și tuturor celor de la Liverpool, sunt pregătit pentru provocarea care mă așteaptă.", a scris Virgil van Dijk, pe contul de Twitter.

Mai jos, video cu accidentarea lui Van Dijk:

Probleme uriașe pentru Liverpool! Van Dijk, OUT din derby-ul cu Everton, după o intrare criminală

Van Dijk va fi operat, după accidentarea suferită în meciul cu Everton

Liverpool a emis un comunicat oficial în care anunță că Virgil van Dijk a suferit o accidentare severă la ligamentele genunchiului. Fundașul olandez va fi supus unei intervenții chirurgicale în următoarea perioadă.

"Liverpool confirmă că Virgil van Dijk va fi supus unei intervenții chirurgicale la genunchiul drept, ca urmare a accidentării suferite în meciul cu Everton. Ligamentele genunchiului său au fost deteriorate, în urma contactului cu Jordan Pickford.

În urma testelor s-a ajuns la concluzia că Van Dijk trebuie operat. Momentan nu se știe când va reveni pe teren. După intervenția medicală, fundașul va începe perioada de recuperare.", au anunțat cei de la Liverpool, pe site-ul oficial.

Jurgen Klopp, pesimist după accidentarea gravă suferită de Virgil van Dijk

Jurgen Klopp și-a exprimat dezamăgirea față de deciziile pe care VAR nu le-a luat în favoarea echipei sale și a vorbit despre accidentarea suferită de liderul din defensiva cormoranilor: "Am pierdut un jucător într-o situație în care VAR nu s-a implicat cu Van Dijk și poate altul la cartonașul roșu (n.r. - Thiago Alcantara). Am marcat și un gol valabil care însă nu a contat, deci, evident, nu a fost ziua noastră, dar jocul a fost cel pe care am vrut să îl văd din partea echipei mele.

Nu-mi dau seama cât de gravă este accidentarea, dar vă pot spune sigur că nu e bine. Virgil a jucat nici nu știu câte meciuri la rând, a jucat cu durere, a jucat cu de toate, însă cu Everton nu a mai putut continua, pur și simplu trebuie să iasă de pe teren. Asta nu e bine și ne va fi foarte greu fără el", a spus Klopp la conferința de presă de după meci.

Pentru Liverpool urmează o perioadă de foc, cu o sumedenie de meciuri din 3 în 3 zile. Primul va fi miercuri, în deplasare cu Ajax, în primul meci din acest sezon de Champions League, iar în week-end-ul viitor, "cormoranii" vor juca pe Anfield, în etapa a 6-a din Premier League contra lui Sheffield United.

Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1228x538:1230x536)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/10/15/2915162.png
Premier League
Klopp îl vrea pe Ben White în locul lui Van Dijk, la Liverpool. Preţul cerut de Brighton
ACUM 2 ORE
Premier League
Klopp, replică acidă pentru Carragher: "Există anumite motive pentru care nu e antrenor!"
ACUM 6 ORE