Primele cuvinte ale lui Son după accidentarea lui Andre Gomes: "Au fost câteva zile foarte grele"

Heung-Min Son a jucat la doar câteva zile de la accidentul șocant care l-a trimis pe masa de operație pe Andre Gomes. Son a marcat o dublă și și-a cerut scuze la finalul partidei.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Heung-Min Son și-a cerut public scuze pentru momentul care a dus la accidentarea gravă a lui Andre Gomes la partida Everton - Tottenham, scor 1-1, din ultima etapă a Premier League. Son a jucat în partida cu Steaua Roșie din etapa a 4-a a UEFA Champions League și a marcat o dublă în victorie cu 4-0 a lui Spurs. Son a făcut un gest prin care și-a cerut scuze după fiecare gol și la final a vorbit despre această situație.
"Au fost cateva zile foarte, foarte dificile. Dar toată lumea mi-a trimis mesaje puternice. Pot să spun că îmi pare foarte rău pentru accident și situație, dar trebuie să mă concentrez pentru echipă și să continui și a fost răspunsul corect pentru toți cei care m-au sprijinit. Realizez cât de norocos sunt. Suporterii, prietenii și colegii (mi-au fost alături)" a spus Heung-Min
"A trecut peste moment și l-am ajutat să o facă. Nu a fost o problemă doar pentru Son, ci pentru toți cei aflați pe teren și ne-a părut foarte rău" a declarat Pochettino.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo