PA Sport

Probleme la Wolves. Nuno Espirito Santo a vorbit despre plecare: "Nu depinde de mine"

Probleme la Wolves. Nuno Espirito Santo a vorbit despre plecare: "Nu depinde de mine"

14/02/2020 la 09:13Actualizare 14/02/2020 la 09:15

La al 2-lea sezon după promovarea în Premier League, Wolverhampton este una dintre echipele care au impresionat și în acest sezon.

Wolverhampton a reușit în acest sezon să o învingă în ambele meciuri din Premier League pe Manchester City și speră în continuare să ocupe o poziție de cupe europene la finalul sezonului. Wolves este calificată și în primăvara Europa League.

Unul dintre principalele motive pentru succesul lui Wolves și jocul încântător al echipei este antrenorul portughez, Nuno Espirito Santo. Acesta s-a aflat pe lista celor de la Tottenham înainte să fie ales Jose Mourinho și ar putea să devină disponibil în curând!

Espirito Santo mai are contract cu Wolverhampton până în vara lui 2021 iar clubul nu i-a propus până acum prelungirea înțelegerii.

" Nu au făcut-o, nu a fost nicio propunere. Mai am un an de contract. Nu pot să semnez propriul contract. Nu depinde de mine. Suporterii pot să fie siguri că Wolves e obsesia mea, nu mă gândesc la nimic altceva. Am semnat sezonul trecut contractul, l-am prelungit pentru un an și acum mai am un an."
" Când semnezi un contract, te ții de el. Eu sunt stabilit aici. Mai am un an și sunt determinat să-l duc până la final. Sunt 100% fericit și dau totul"

Nuno Espirito Santo a ajuns în 2017 pe banca celor de la Wolverhampton și la primul sezon a readus-o pe Wolves în prima ligă după 6 ani în Championship. În primul sezon a încheiat pe poziția a 7-a, cel mai bun loc pentru echipă din sezonul 1979/1980 încoace! Wolves a mers în Europa League și a trecut de grupe, urmând să o întâlnească pe Espanyol în 16-imile competiției.