Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rangnick, laude după meciul cu Leeds: "Nu cred că asta s-ar fi întâmplat acum două sau trei luni"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 21/02/2022 la 10:45 GMT+2

Manchester United a învins-o ieri pe Leeds cu scorul de 4-2, după o partidă în care băieții lui Rangnick au condus cu 2-0, au fost egalați în câteva secunde, iar pe final au reușit să se impună. Interimarul de pe Old Trafford a fost entuziasmat la finalul meciului și a vorbit despre progresul pe care "diavolii roșii" îl fac sub comanda sa.

Ralf Rangnick punches the air at full time

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Andrei Nicolae
United a făcut o primă repriză bună și a reușit să marcheze de două ori, prin Maguire și Bruno Fernandes. Avantajul echipei de pe locul patru din Premier League a fost anulat în decurs de câteva secunde de golurile înscrise de Rodrigo Moreno și Raphinha. Trupa de pe Old Trafford a fost salvată de Fred și de tânărul Anthony Elanga, care au intrat pe parcursul meciului.
Golurile înscrise de cele două rezerve au ajutat-o pe United să plece cu cele trei puncte de pe Elland Road. Rangnick a vorbit la Sky Sports după fluierul final despre modul în care băieții săi au trecut peste momentul în care gruparea lui Marcelo Bielsa a revenit de la 2-0: "Cele cinci minute (n.r. după golul egalizator al lui Leeds) au fost foarte intense, foarte dificile pentru noi și cred că echipa a arătat maturitate, am crescut împreună ca echipă. Nu cred că asta s-ar fi întâmplat acum două sau trei luni, dar s-a întâmplat acum și a fost important. Am arătat o reacție în ultimele 20 de minute și la final am meritat să câștigăm".

United și lupta pentru locul 4 în Premier League

Victoria lui United o duce la patru puncte distanță de West Ham, care ocupă locul cinci în clasament în prezent. Tottenham și Arsenal sunt alte contracanditate ce intră în lupta pentru ultimul loc de Champions League, însă grupările londoneze au trei meciuri în minus față de "diavoli". Rangnick a mai vorbit după meci despre importanța partidei cu Leeds în lupta pentru locul patru.
"A fost un meci fantastic de urmărit în cazul în care nu erai antrenorul uneia dintre cele două echipe. Dacă vrem să terminăm pe patru în campionat, nu ne putem permite să fim învinși și să pierdem alte puncte, mai ales când conduci cu 2-0 și de aceea cred că a fost o victorie imensă.", a mai spus germanul.
Manchester United are șansa să ajungă la trei victorii consecutive, după partida de miercuri din Champions League, în fața celor de la Atletico Madrid.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo