”Acum este o situație complet diferită, dar nu ne doare mai puțin. Din contră. Doare chiar mai mult când ești învins așa a doua oară”, a declarat Ralph Hasenhuttl, a cărei echipă se află pe locul 12 cu 29 de puncte adunate după 21 de meciuri.

”Dar echipa este diferită acum și este motivul pentru care am avut un sezon bun până acum, dar hai să vedem cum se va încheia stagiunea. Mai bine decât cea precedentă, cred”, a completat austriacul.

Premier League
Vești proaste pentru Liverpool: Henderson ar putea rata restul sezonului și Euro 2020
ACUM O ORĂ

Southampton a pierdut cu 9-0 în fața lui Manchester United pe Old Trafford, dar sfinții au jucat cu 10 oameni încă din al doilea minut după ce Alexandre Jankewitz, la primul său meci ca titular în Premier League, a fost eliminat. Echipa lui Hasenhuttl a ajuns la nouă oameni după ce Jan Bednarek a fost și el eliminat cu patru minute înainte de final.

Manchester United - Southampton 9-0. Rezumatul unui meci de poveste

Manchester United - Southampton 9-0. Aceeași poveste pentru sfinți

”Am pierdut iar într-un mod oribil. Aceeași poveste ca în meciul cu Leicester, am avut om în minus - de data asta după două minute. Apoi... 90 de minute reprezintă o perioadă lungă în Premier League”, a afirmat Hasenhuttl.

”Nu am putut să îi ajut pentru că nu aveam alternative. Nu aveam jucători experimentați pe bancă. Nu aveam alternative în apărare. Am fost fără putere. Este diferit acum pentru că am avut un sezon bun și suntem într-o poziție bună în clasament”, a adăugat el.

Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.

Premier League
”Țin constant legătura cu el!” Solskjaer a vorbit despre un posibil transfer al lui Haaland
ACUM 2 ORE
Premier League
Mane admite că Liverpool nu mai are șanse la titlu, dar "cormoranii" au un nou obiectiv
ACUM 2 ORE