Încă de anul trecut, Klopp a încercat să îl aducă pe Werner, dar vârful german a preferat să rămână la Leipzig, conştient că îi va fi greu să îşi facă loc în primul "11" al "Reginei Europei". Acum, se părea că atacantul va ajunge pe Anfield, dar criza financiară de după pandemia de coronavirus i-a determinat pe oficialii lui Liverpool să fie mult mai rezervaţi.
Werner a fost deturnat către Chelsea, care îi va plăti clauza de reziliere, însă Robbie Fowler, poreclit "Dumnezeu" pe Anfield, nu consideră că acest lucru va constitui un mare minus pentru echipa sa de suflet.
"Am văzut cât s-a scris în ultimele săptămâni despre Timo Werner, dar eu, sincer, nu sunt un mare fan al lui. E un jucător talentat, în unele partide chiar străluceşte, însă trebuie să ne punem întrebarea în felul următor: E Werner capabil să se ridice la standardele ridicate de cei trei din atacul lui Liverpool? Din punctul meu de vedere, cu siguranţă nu", a spus Fowler pentru Mirror.
Liga
Barcelona are de unde alege! Nume uriașe pe lista interminabilă de jucători oferiți lui Xavi
19/01/2022 LA 10:56

Werner ar costa mult mai mult decât Salah, Firmino sau Mane

Fostul atacant al lui Liverpool e convins că sacrificiul financiar pe care l-ar fi făcut "cormoranii" nu s-ar fi justificat, Werner fiind în acest moment doar un atacant bun, cu două sezoane excelente în Bundesliga, dar care nu prezintă vreo garanţie. Suma aferentă transferului e considerată prea mare de Fowler, care le-a adus aminte suporterilor că oficialii de pe Anfield au plătit sume mult mai mici pentru cei trei jucători care alcătuiesc în prezent linia de atac a lui Klopp.
"În opinia mea, sezonul viitor va fi un adevărat test pentru el la Chelsea, asta dacă transferul se va materializa, aşa cum am tot citit. Nu înţeleg de ce toţi se raportează la el ca la un Marco van Basten, ca la un fotbalist world class care ar avea loc în orice echipă. L-am urmărit, îmi plac multe aspecte din jocul lui, dar nu cred că are în acest moment consistenţa necesară să evolueze la Liverpool. Poate la Chelsea. Să nu uităm şi cât costă, vorbim de o clauză de reziliere de 52 de milioane de lire. Liverpool i-a adus pe Mo, Bobby şi Sadio pe sume cu 10-20 milioane mai mici", a mai spus fostul vârf de pe Anfield.
Liverpool mai are nevoie de șase puncte din ultimele 9 partide din Premier League pentru a deveni campionii Angliei. În direct la Eurosport 1, "cormoranii" ar putea cuceri titlul încă de pe 21 iunie, în derbyul cu Everton, dacă Arsenal o va învinge pe City în prima zi de după reluarea campionatului (17 iunie).

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Premier League
OFICIAL - Rafa Benitez, dat afară de Everton. Un fost jucător legendar, aproape să îi ia locul
16/01/2022 LA 15:11
Premier League
Se "trezeşte" Liverpool! Klopp e gata să plătească o sumă impresionantă pentru "Firmino al Franţei"
16/01/2022 LA 12:53