William Saliba a venit pe Emirates cu speranțe uriașe, gândindu-se că va deveni un jucător important din primul "11" al lui Arsenal. Din păcate pentru el, lucrurile n-au stat deloc cum visa el.
Tânărul fundaș a fost trimis sub formă de împrumut înapoi la Saint-Etienne, echipa de unde londonezii l-au cumpărat în 2019. După încă un an petrecut în Ligue 1, Saliba a revenit la Arsenal, iar Arteta l-a trimis la echipa U23 a "tunarilor".
În această iarnă, fundașul de 19 ani a fost trimis din nou ca împrumut în Franța, la Nice, acolo unde va rămâne până la finalul stagiunii.
Premier League
United a renunțat la Rice și pregătește transferul anului. Mutarea care o face cea mai bună din lume
ACUM 20 ORE
Saliba nu este primul jucător nemulțumit cu timpul pe care Arteta i l-a acordat la Arsenal. Deja este arhicunoscută decizia managerului iberic de a nu-l include pe Mesut Ozil în lotul "tunarilor" din Premier League și Europa League.
https://i.eurosport.com/2020/12/24/2961300.jpg

William Saliba, frustrat că n-a jucat vreun meci la prima echipă a lui Arsenal

Extrem de frustrat pentru cum a fost tratat de Arteta în ultimele luni, Saliba a ieșit în public și a vorbit despre conversația pe care a avut-o cu managerul spaniol:
"Antrenorul mi-a spus din prima că nu sunt pregătit să joc. Aș fi vrut cel puțin să-mi ofere o șansă, ca să îmi redescopăr ritmul. Primele mele 6 luni au fost dificile deoarece veneam după 6 luni în care nu am putut să mă antrenez și am stat acasă.
Am ajuns la Arsenal când s-a încheiat sezonul, așa că m-am antrenat de unul singur. Imediat după ce s-au întors și ceilalți din vacanță am început să jucăm câteva meciuri amicale, în care mi-a lipsit ritmul. Se vedea că nu sunt pregătit din punct de vedere fizic", a spus William Saliba, citat de Daily Mail.

Saliba a debutat deja la Nice: "Pot să devin un lider!"

Saliba a debutat deja la Nice, în meciul cu Brest din campionat. Fundașul francez știe că mai are de muncit ca să ajungă la nivelul dorit atât de clubul din Ligue 1, cât și de clubul-mamă, Arsenal:
"Este clar, nivelul de la profesioniști este diferit față de cel de la Arsenal U23. Am vrut să joc și m-am antrenat din greu la Arsenal, probabil de aceea antrenorul lui Nice m-a băgat direct în echipă la meciul de miercuri. Nu mai jucasem de multă vreme, iar decizia lui m-a ajutat. Încă sunt tânăr, dar știu că sunt capabil să devin un lider", a mai spus Saliba.
Saliba a bifat 8 apariții la echipa U23 a lui Arsenal, înainte să revină în Ligue 1 în această lună.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
Paul Ince îl face praf pe Jadon Sancho: "Nu te joci FIFA! Tu te-ai uitat la Giggs ce făcea?"
ACUM O ZI
Premier League
Haos în Premier League! Incredibil câți fotbaliști din Anglia s-au vaccinat
ACUM O ZI