La momentul actual, Liverpool este lider autoritar în Premier League, cu un avans de 25 de puncte față de Manchester City. Trupa lui Klopp mai are nevoie de 6 puncte ca să-și asigure titlul de campioană a Angliei. Pe de altă parte, lupta din zona cupelor europene este extrem de strânsă, la fel cum este și cea pentru evitarea retrogradării.
De când a fost anunțată suspendarea campionatului, în presa internațională au apărut mai multe scenarii care arată cum s-ar putea încheia sezonul actual din Anglia. Momentan, oficialii din Premier League nu au anunțat decizia finală, urmând ca aceasta să fie luată în următoarea perioadă.
Recent, un profesor de matematică de la Universitatea Columbia, din New York, a creat un model statistic avansat, prin care a obținut clasamentul final din Premier League. În reprezentarea sistemului, publicată în The Times, Julien Guyon a folosit mai multe variabile, printre care "forța adversarilor cu care cluburile vor juca în finalul campionatului și numărul de meciuri rămase pentru fiecare echipă". Potrivit profesorului, "situația curentă din clasament reprezintă cea mai potrivită reflexie a sezonului". Conform modelului, Liverpool va câștiga titlul în Premier League, după o pauză de 30 de ani, cu un număr record de puncte (106p), doborând performanța lui City din 2018 (100p).
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
ACUM 10 ORE

Clasamentul final, conform modelului lui Guyon

Iată cum arată clasamentul final, din perspectiva formulei aplicate de profesor:
  • 1. Liverpool 105,9p
  • 2. Manchester City 77,8p
  • 3. Leicester 70,8p
  • 4. Chelsea 62,9p
  • 5. Manchester United 60,4p
  • 6. Wolves 57,4p
  • 7. Sheffield United 57,3p
  • 8. Tottenham 54,2p
  • 9. Arsenal 53p
  • 10. Burnley 51.1p
  • 11. Crystal Palace 49,6p
  • 12. Everton 48,4p
  • 13. Newcastle 46,3p
  • 14. Southampton 45,1p
  • 15. Brighton 36,5p
  • 16. West Ham 36,3p
  • 17. Watford 35,4p
  • 18. Bournemouth 34,3p
  • 19. Aston Villa 32,6p
  • 20. Norwich 28,3p
https://i.eurosport.com/2019/06/02/2605465.jpg

Echipele care vor merge în Champions League, potrivit modelului

Modelul lui Julien Guyon a fost inspirat din metoda de calcul Elo, creată de fizicianul Arpad Elo în 1960 și utilizată inițial pentru ierarhizarea jucătorilor de șah. În prezent, aceasta este aplicată și de către FIFA la alcătuirea clasamentul echipelor naționale.
Din perspectiva profesorului Guyon, clasamentul final nu este influențat de performanțele și meciurile vechi ale echipelor, disputate în alte competiții, ci numai de forma din sezonul actual de Premier League.
Potrivit modelului respectiv, echipele calificate în Champions League vor fi Manchester City, Leicester și Chelsea, în timp ce Manchester United va merge în Europa League. În cazul în care City nu va răsturna interdicția UEFA în procesul de la TAS, atunci United va obține un loc în Champions League, iar Wolves se va califica în grupele Europa League.
https://i.eurosport.com/2020/03/03/2788616.jpg

Arsenal și Spurs, în afara cupelor europene

Proaspăta promovată Sheffield United, care a traversat un sezon excelent, ar încheia la egalitate de puncte cu Wolves, dar cu un golaveraj mai slab. În același timp, rivalele din nordul Londrei, Arsenal și Tottenham, ar urma să încheie în afara zonei europene, pe locurile 8, respectiv 9.
La polul opus, Bournemouth, Aston Villa și Norwich ar urma să fie retrogradate, în timp ce Watford s-ar salva la limită, la o diferență de un punct.
Chiar dacă modelul profesorului din New York a fost creat cu multă muncă și dedicare, realitatea din teren va depăși, cel mai probabil, formula matematică folosită. Așadar, rămâne de stabilit data la care se va relua campionatul și momentul în care se va încheia sezonul.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
United face din Pogba al doilea cel mai bine plătit jucător din istoria Premier League
ACUM 12 ORE
Premier League
Salah a primit galbene exclusiv pentru că și-a scos tricoul. Reacția genială a lui Klopp
IERI LA 07:59