Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Solskjaer a acuzat Chelsea că influențează arbitrii prin articolele de spe site-ul oficial

Vlad Dumitrescu

Actualizat 01/03/2021 la 07:19 GMT+2

Ole Gunnar Solskjaer i-a acuzat pe cei de la Chelsea că au influențat arbitrii de la meciul jucat de albaștri cu echipa sa printr-un articol publicat pe site-ul oficial.

Manchester United manager Ole Gunnar Solskjaer during the Premier League match between Liverpool and Manchester United at Anfield on January 17, 2021 in Liverpool, United Kingdom.

Credit imagine: Getty Images

Ole Gunnar Solskjaer consideră că Manchester United ar fi trebuit să primească un penalty în prima repriză a meciului de pe Stamford Bridge atunci când Callum Hudson-Odoi a atins cu mâna mingea în interiorul careului.
”Dacă aceea nu a fost intenție, înseamnă că eu sunt orb”, a declarat Solskjaer după meci.
Totuși, arbitrul Stuart Atwell a verificat faza la monitorul de pe marginea terenului însă a refuzat să acorde penalty. Drept urmare, jocul a continuat, spre uimirea lui Solskjaer. După meciul încheiat la egalitate, 0-0, antrenorul norvegian a făcut referire la un articol publicat pe site-ul oficial al lui Chelsea înainte de meci, despre care a susținut că influențează arbitrii.

Ce scrie Chelsea pe site-ul oficial

Articolul respectiv face referire la un incident recent în care a fost implicat Harry Maguire. Căpitanul lui United l-a lovit cu cotul pe Jamal Lascelles de la Newcastle weekendul trecut fără să fie însă sancționat.
”Acțiunile căpitanului lui Manchester United vor fi din nou sub lupă duminică după duelul său din careu cu Jamal Lascelles de weekendul trecut. În întâlnirile recente cu Chelsea, fundașul central al diavolilor roșii a scăpat de un posibil penalty după un fault asupra lui Cesar Azipilicueta și o intrare dură asupra lui Michy Batshuayi”, se arată pe site-ul oficial al albaștrilor.

Ce îl nemulțumește pe Solskjaer

”Este vorba de toate aceste influențe din afară asupra arbitrilor, chiar și discuția de aici despre VAR cu Harry Maguire, Chelsea a pus intenționat asta pe site-ul oficial, asta înseamnă să influențezi arbitrii”, a afirmat norvegianul.
”Puteți să intrați să vă uitați pe site. Puteți să citiți, ce spun despre toate controversele cu Harry Maguire și cum pun presiune pe arbitri să acorde penalty-uri împotriva noastră”, a adăugat Ole.
”Au existat multe discuții despre câte penalty-uri primim noi, când toate au fost, fără urme de îndoială, acordate corect. Astăzi ar fi trebuit să primim penalty, asta este clar”, consideră Solskjaer.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo