Solskjaer și-a găsit noul ministru al Apărării în Italia. Îl vrea pe Godin lângă Maguire

Diego Godin are 34 de ani, dar asta nu-l sperie pe Ole Gunnar Solskjaer. Managerul norvegian al lui Manchester United vrera un om cu experiență care să coordoneze apărarea. Godin este vpzut ca o solușie foarte bună, chiar dacă nu a impresionat în acest sezon la Inter Milano.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Diego Godin este fundașul pe care Manchester United îl vrea în vara viitoare. Uruguayanul de 34 de ani, ajuns kla Inter în vara lui 2019, nu a putut să se impună în echipa lui Antonio Conte, unde au jucat mai mult de Vrij și Skriniar. Godin are doar 8 meciuri de 90 de minute în acest sezon de Serie A.
Godin a impresionat la Atletico Madrid sub conducerea lui Simeone și la naționala Uruguayului cu Tabarez pe bancă. Acel Godin este dorit pe Old Trafford.

Visul se poate îndeplini la 34 de ani

Este pentru a treia oară când Godin este curtat de Manchester United. În precedentele două situații, Simeone l-a convins să rămână la Atletico Madrid.
Godin a câștigat de-a lungul carierei titlul în Spania, de două ori Europa League și a jucat finala Champions League de două ori, toate cu Atletico. De asemenea, fundașul dorit de Manchester United s-a impus în Copa America, în 2011, cu naționala Uruguayului.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo