Când a venit vorba despre fundași centrali de valoare care ar putea fi obiectul unor transferuri spectaculoase în această iarnă sau la finalul sezonului (Upamecano, Koulibaly, Konate, Ozan Kabak), Manchester United a fost mereu pe lista potențialilor cumpărători. Totuși, se pare că gruparea de pe Old Trafford a găsit o variantă mult mai ieftină.
Este vorba despră tânărul internațional argentinian Facundo Medina, jucătorul celor de la Lens. Cotidianul francez, La Voix du Nord, scrie că fundașul de 21 de ani este în atenția mai multor cluburi din Premier League, dar Manchester United este cel mai insistent dintre ele.
Potrivit francezilor, "diavolii" urmează să facă o ofertă în valoare de 11 milioane de £ pe numele lui Medina. Dacă cei de la Lens vor accepta, și e foarte posibil să o facă având în vedere problemele financiare cu care se confruntă echipele din Franța, argentinianul va ajunge abia din vară pe Old Trafford, până atunci urmând să fie lăsat împrumut la actuala sa formație.
Premier League
JAMIE VARDY – UNUL DINTRE CEI MAI BUNI ATACANȚI AI ANGLIEI DIN ULTIMUL DECENIU
ACUM 12 ORE
https://i.eurosport.com/2020/11/12/2935761.jpg

Facundo Medina, pe lista lui Manchester United

Facundo Medina (crescut de River Plate) a sosit abia în vara anului trecut la Lens, care le-a plătit 3,5 milioane de € argentinienilor de la CA Talleres în schimbul său. Deși are doar 21 de ani, fundașul s-a adaptat repede rigorilor din Ligue 1 și a devenit titular la Lens, una dintre surprizele plăcute a acestui sezon din Franța. Din postura de nou promovată, Lens se află la jumătatea clasamentului, departe de grijile retrogradării.
Medina a jucat în 11 din cele 19 meciuri ale lui Lens din acest sezon și a marcat un gol. Fundașul nu a bifat ultimele 4 confruntări din cauza unei accidentări, dar acum a revenit la antrenamente și ar putea juca în meciul cu Marseille.
Evoluțiile bune de la Lens i-au adus tânărului fundaș și prima convocare la naționala mare a Argentinei, pentru care a și debutat în toamna anului trecut, intrând pe final în locul lui Lautaro Martinez în meciul cu Bolivia din preliminariile Campionatului Mondial din 2022.
Caracterizat ca un fundaș foarte elegant, cu o tehnică bună și un plasament excelent, Facundo Medina poate fi o soluție de viitor pentru apărarea lui Manchester United, acolo unde Bailly, Lindelof sau chiar Maguire au oscilat în evoluții în ultima vreme.
https://i.eurosport.com/2021/01/19/2974396.jpg
Premier League
Who’s Better | Schmeichel - De Gea, duelul portarilor în Leicester City - Manchester United
ACUM 18 ORE
Premier League
IMPACTUL PE CARE GREALISH, LUKAKU, MESSI ȘI RONALDO L-AU AVUT LA NOILE CLUBURI
IERI LA 10:33