Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Southampton, primul club din Premier League care scade salariile jucătorilor

Sebastian Ujica

Actualizat 10/04/2020 la 11:54 GMT+3

Southampton a anunțat primele măsuri în timpul pandemiei de COVID-19.

Fotbalul din toată lumea s-a oprit

Credit imagine: Getty Images

Primul club din Premier League care va scădea salariile jucătorilor, antrenorilor și staff-ului tehnic este Southampton. Aceștia au acceptat ca o parte din salariile care urmau să fie primite pentru lunile aprilie, mai și iunie să fie plătite după ce fotbalul va fi reluat.
Southampton a emis un comunicat prin care a anunțat măsurile luate "pentru protejarea viitorului clubului, a oamenilor care lucrează în interior și a a comunității".

Decizia luată de Southampton

Această decizie a fost luată de Southampton pentru a evita trimiterea celorlalți angajați de la club în șomaj tehnic așa cum au anunțat alte cluburi din Premier League precum Newcastle, Tottenham, Norwich și Bournemouth. Liverpool anunțase că va apela la schema prin care Guvernul achită 80% din salariile celor aflați în șomaj tehnic, însă liderul din Premier League și-a întors decizia 48 de ore mai târziu.
Patronii noștri, domnul Gao și Katharina Liebherr au luat măsurile necesare pentru a se asigura că tot staff-ul nu își va primi salariul parțial cu întârziere, urmând să încaseze 100% din el până pe 30 iunie. Orice decizie despre viitorul după această dată va fi luat în avans, dar numai când vor exista mai multe informații. În aceste vremuri fără precedent ne înfruntăm cu multe provocări pentru modul nostru de afaceri și operațiunile de zi cu zi
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo