Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Spurs - City 2-0. Cea mai importantă victorie a lui Mourinho, de când a venit la Tottenham

Cristian Mihală

Publicat 02/02/2020 la 20:40 GMT+2

Tottenham s-a impus cu 2-0 în faţa lui Manchester City, într-o partidă în care arbitrajul şi VAR-ul au comis mai multe erori. Victoria are o însemnătate aparte pentru formaţia lui Mourinho, care va lupta cu şanse până la finalul sezonului pentru locul 4 în Premier League.

Son - Tottenham Hotspur-Manchester City - Premier League 2019/2020 - Getty Images

Credit imagine: Getty Images

Confruntarea de la Londra a fost una extrem de tensionată, miza întâlnirii Mourinho - Guardiola spunându-şi cuvântul. Mai întâi, asistenţa video a părut că dă greş în minutul 13, când Mike Dean, arbitrul partidei, a arătat doar galben la o intrare dură a lui Sterling la Dele Alli. Reluarea a confirmat decizia centralului, deşi reluările au arătat că atacantul de bandă al campioanei a intrat cu talpa pe glezna adversarului.
Tensiunea a crescut, astfel, iar în minutul 36 centralul a ignorat o cădere în careu a lui Aguero. Meciul a continuat peste două minute, abia ulterior VAR-ul intrând în funcţiune. S-a stabilit că golgheterul "cetăţenilor" a fost faultat în careu, lucru care s-a văzut pe reluări, însă decizia a venit foarte târziu.
Asistenţa video a părut că mai dă un rateu după ce Gundogan a ratat penaltyul. Sterling a urmărit mingea şi a părut că e faultat în careu de Lloris. Mike Dean a lăsat jocul să continue, VAR-ul a intrat iar în acţiune, şi s-a stabilit că portarul lui Spurs nu a faultat. Deşi reluările par să arate contrariul.
După această din urmă decizie, spiritele în teren au degenerat, Sterling, Alderweireld, Zinchenko şi Lloris fiind aproape de o încăierare. Lucru de înţeles, având în vedere deciziile contradictorii ale arbitrului şi ale celor responsabili cu tehnologia video.
Vedeţi mai jos ce s-a întâmplat în Tottenham - Manchester City
picture

Spurs - City | Penalty acordat de VAR la două minute de la căderea lui Aguero în careu

Per total, City a fost mult mai periculoasă în prima repriză, iar partea secundă a început în acelaşi registru, cu Aguero trimiţând un şut scos de pe linia porţii de un fundaş, pentru ca apoi, la doar câteva secunde, Gundogan să rateze cu poarta goală.
Mourinho s-a mărginit să se apere cât mai exact şi să mizeze pe viteza lui Son sau Bergwijn, pe contra-atac.
Faza care a decis meciul s-a consumat în minutul 60, când Zinchenko a luat decizia de a-l stopa pe Winks, scăpat din propria jumătate spre poarta lui Ederson, după o fază fixă la poarta lui Spurs. Mijlocaşul lui Tottenham nu are o viteză deosebită, astfel că soluţia fundaşului stânga al lui City nu a fost nici pe departe una care să se justifice.
Mike Dean i-a arătat ucraineanului al doilea cartonaş galben, iar din acel moment raportul de forţe s-a schimbat complet. Astfel, după două minute, Berwijn, transferat în urmă cu doar câteva zile, a preluat superb la o pasă a lui Moura şi a deschis scorul, la debutul său pentru Spurs.
Mai mult, scorul a căpătat proporţii, Son marcând şi el, în minutul 71, în ciuda faptului că City a continuat să preseze şi în 10 jucători.
S-a terminat 2-0, deşi statistica arată o dominare clară a "cetăţenilor", iar Mourinho bifează cel mai important succes de la venirea pe banca londonezilor în locul lui Pochettino. Mai mult, "Specialul" a obţinut a 5-a victorie în 22 de partide contra lui Guardiola, un lucru care cu siguranţă îi măguleşte orgoliul.
Victoria de azi e una uriaşă pentru Tottenham, care a profitat de egalul lui Chelsea la Leicester şi s-a apropiat la doar 4 puncte de trupa lui Lampard, care ocupă ultimul loc calificant în Champions League. De partea cealaltă, City rămâne pe doi, iar distanţa dintre Liverpool şi campioană este acum de 22 de puncte. Titlul pare o afacere încheiată, "cormoranii" urmând a câştiga primul titlu după o pauză de 30 de ani.

Rezultatele etapei în Premier League

Leicester - Chelsea 2-2
Bournemouth - Aston Villa 2-1
Crystal Palace - Sheffield United 0-1
Liverpool - Southampton 4-0
Newcastle - Norwich 0-0
Watford - Everton 2-3
West Ham - Brighton 3-3
Manchester United - Wolverhampton 0-0
Burnley - Arsenal 0-0
Spurs - City 2-0
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo