Inițial, Tottenham a anunțat că se va folosi de schema guvernamentală prin care statul urma să plătească 80% din salariile angajaților care ar fi intrat în șomaj tehnic în perioada pandemiei. Clubul s-a răzgândit apoi iar această decizie a fost influențată puternic, conform Daily Mail, de faptul că jucătorii au fost revoltați și au cerut clubului să își schimbe abordarea.
Fotbaliștii au considerat că această decizie ar fi adus o imagine proastă pentru club iar conducerea a aflat de nemulțumirile din lot. Criticile au fost aspre pentru club, atât din partea suporterilor dar și din partea unor personaje importante din lumea fotbalului.
În contextul pandemiei de coronavirus care a oprit majoritatea campionatelor din lume, cluburile Tottenham, Newcastle, Norwich și Bournemouth au fost criticate dur pentru că au plasat personalul care nu joacă în şomaj tehnic, ceea ce înseamnă că guvernul va acoperi 80 la sută din salarii, până la 2.500 de lire sterline pe lună.
Premier League
OFICIAL - James Rodriguez, adio Everton! Transfer total neașteptat pentru fostul star al lui Real
IERI LA 10:50
Fostul internaţional englez Gary Neville cere interzicerea achiziţiilor de jucători în această vară pentru cluburile care invocă situația de criză economică şi reduc salariile angajaţilor şi fotbaliştilor în timpul pandemiei de coronavirus.
"Ce vreau să spun în mare, aceste discuţii de transfer, Kane pentru 200 de milioane de lire sterline, Sancho pentru 100 de milioane de lire sterline, transferurile pe sume mari de bani subminează complet discuţiile purtate cu jucătorii. Dacă ai reduceri de 30 la sută în cadrul clubului şi vorbeşti de cheltuirea unui miliard pe jucători, atunci ar trebui pusă o interdicţie la transferuri. Este foarte dificil pentru jucători să vadă un transfer de 200 de milioane lire sterline câteva săptămâni mai târziu. Nu mi se pare corect. Nu iese fum fără foc şi aş sugera Premier League să oprească acest lucru şi să pună o interdicţie de transferuri pentru toate cluburile care încearcă să le reducă salariile jucătorilor. Jucătorii sunt înşelaţi de cluburi."
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Dezastru pentru Rafa Benitez: mai mult de jumătate dintre titularii lui Everton sunt accidentați
IERI LA 07:16
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
21/09/2021 LA 06:38