Rezultatele albe din Premier League au prevestit venirea zăpezii în România. Suntem siguri de asta. Am avut nu mai puțin de trei în etapa a 25-a a campionatului, pe lângă alte rezultate despre care nu am avut cum să rămânem indiferenți. Discutăm despre toate, dar facem și avancronica etapei 26, ciopârțită de mai marii campionatului în două bucăți. Măcar avem fotbal în weekend, nu?
Liverpool a făcut mai multe puncte într-o săptămână decât au făcut unele echipe tot anul, Tottenham a învins-o pe Manchester City cu același joc practicat și în egalul din tur, dar este acesta meritul lui Jose Mourinho? Leicester și Chelsea ne-au încântat cu un egal cu goluri destule, iar echipele din zona retrogradării au jucat meciuri în care a plouat, de asemenea, cu goluri.
Întâmplarea face ca la publicarea acestui podcast, 6 februarie 2020, să se împlinească exact doi ani de la primul podcast lansat de noi, într-o garsonieră din București. Am reușit să discutăm despre fotbal englez de 75 de ori de atunci, ceea ce pentru noi chiar reprezintă o reușită nesperată – probabil – la momentul respectiv. Vă mulțumim că ne urmăriți și sperăm să fim aici și peste încă doi ani.
Premier League
OFICIAL - James Rodriguez, adio Everton! Transfer total neașteptat pentru fostul star al lui Real
ACUM 14 ORE
Tot întâmplarea face ca niciunul dintre mine, Dan Dracea, Mihai Rotariu sau Mihai Ianoși să nu ne dăm seama de această bornă impunătoare, la momentul înregistrării, așa că în varianta audio nu există nicio mențiune despre aniversare. Puțin ciudat. Asta nu ne-a împiedicat să vorbim despre toate cele de mai sus pentru voi.
Premier League
Dezastru pentru Rafa Benitez: mai mult de jumătate dintre titularii lui Everton sunt accidentați
ACUM 17 ORE
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
IERI LA 06:38